“Ever tried. Ever failed. No matter. Try again. Fail again. Fail better.”
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Era 2012 când am auzit prima dată de Samuel Beckett. Om drag mie mi-a dat citatul de mai sus într-un moment când eram dărâmată fizic și psihic. Am zâmbit, am zis just another motivational bullshit, viața este despre altceva. Și totuși, revenind o vreme mai târziu la citatul ăsta, am zis hai totuși să citesc în ce context a apărut acest citat, iar Beckett a devenit rapid în topul autorilor mei preferați. Ani mai târziu și o serie de lovituri într-un timp prea scurt ca să pot procesa, m-am întors la el.
Citatul e scos din context, ca orice alt lucru din lumea asta în care trăim. Ăsta a fost motivaționalul meu, căci până și motivaționalele de pe marele internet sunt parțial adevărate.
“First the body. No. First the place. No. First both. Now either. Now the other. Sick of the either try the other. Sick of it back sick of the either. So on. Somehow on. Till sick of both. Throw up and go. Where neither. Till sick of there. Throw up and back. The body again. Where none. The place again. Where none. Try again. Fail again. Better again. Or better worse. Fail worse again. Still worse again. Till sick for good. Throw up for good. Go for good. Where neither for good. Good and all.”
Cam așa mă simțeam și eu. Și atunci când a ajuns la mine prima dată la mine citatul în 2012, și săptămâna trecută când am căzut fără să am vreo plasă de siguranță. Și a durut destul de tare, încă doare pentru că procesul de vindecare pare că trebuie să dureze mai mult.
Iar în timp ce mă adunam și mă recompuneam, au tot apărut mesaje ale universului. Că e bine, uman și mai ales sănătos să ai un eșec. Sau mai multe. Că e perfect normal să te întrebi dacă faci bine ce faci. Personal sau profesional. Că e bine să mai și cazi câteodată, să te doară și să-ți acorzi timp să te refaci. Că toate chestiile nasoale duc într-un final la ceva bun. Avalanșă de motivaționale. Cele mai multe venite și servite într-un context profesional, la conferința de design Visual Playground unde oameni specializați în arte grafice diverse povesteau cum și-au început cariera, cât de greu a fost și ce au făcut ei ca să meargă mai departe. Și importanța eșecului. Dar mai important decât eșecul este să ai timp și de tine, de visele tale, de proiectele tale personale. La care să te întorci pentru inspirație sau pentru a-ți aduce aminte că la un anumit moment, lucrurile erau bine și că vor redeveni cel puțin la fel de bine.
Normal că fiecare dintre noi își trăiește în propriul ritm eșecul, apoi îngrijirea rănilor. Dar cred că e important să crezi că la un moment dat o să fie bine. Nu există altă variantă.
Însă vreau să insist pe un anumit aspect al situației. Dragă cititorule, amintește-ți că am cam uitat să întrebăm oamenii din jurul nostru ce mai fac și cum se simt. Real, nu de complezență. Iar dacă cineva îți spune “aș avea nevoie să vorbesc cu tine”, poate se și întâmplă. E foarte greu să ai o cădere, să ceri ajutorul și să nu primești nimic în schimb. E foarte greu să mai crezi apoi în oameni, când oamenii te-au dezamăgit. E un exercițiu de voință să n-ai așteptări, e o lecție de viață să te ridici singur când cazi. Oameni pentru oameni.
