Category

Idei roșcate

Category

Chiar dacă industria ospitalității a avut de suferit și în 2021 din cauza restricțiilor impuse de autorități, o serie de locuri noi Bucuresti s-au deschis publicului larg. UPDATE: locuri noi Bucuresti 2022 Locuri noi București: sandvișuri și alte bunătăți de mâncat cu mâna Pastrami and more / @pastrami.and.more Zonă: Piața Rosetti / Adresa: strada Speranței nr.1 N-am ajuns încă la degustarea sandvișurilor Pastrami and more, dar descrierea lor sună cel puțin yummy: sandwich-uri cu pastramă realizată…

Sunt Oana și fac voluntariat, în doze mai mici sau mai mari, de 20 de ani, fără întrerupere. Mi-am dat seama că s-au făcut DOUĂZECI de ani mai devreme, când am văzut aniversarea Asociației Telefonului Copilului și prima campanie desfășurată de aceștia, Casa de copii nu este acasă, care s-a desfășurat în 2001. Cum suntem în 2021, matematica e simplă. Ce am primit de la voluntariat în acești 20 de ani? am învățat  project management…

Prea mulți ani mai târziu, am ajuns să cites Karl Ove Knausgard. Am început cu seria de cărți dedicate fiicei lui nenăscute, iar primul volum,„ Toamna”, cuprinde o descriere a durerii. Sună așa: Un aspect esențial al durerii este faptul că nu poate fi tradusă. Putem vedea că cineva simte durere și putem înțelege că îl doare, dar distanța dintre conceptul de durere și durerea însăși e atât de mare, încât nici cea mai mare compasiune n-o poate…

Cred foarte tare că unele lecturi vin ele la tine când te aștepți mai puțin. Așa mi s-a întâmplat și cu “Cafeneaua de la capătul lumii”, pe lista mea de #goodreads din luna mai, despre care am povestit deja aici. Sunt iar într-un moment de cumpănă, lucrurile fiind ușor instabile din cauza situației pandemice. Cam ca aici: „Exact așa cum eram pierdut pe drum, eram pierdut și în viață – fără să știu încotro mă…

Plimbari cu Mocanita ca idee de vacanță? Da, desigur, mai ales că avem din ce în ce mai multe trasee ale acestor trenuri de tip Mocănița, adică un tren care circulă pe liniile înguste, printre peisaje extraordinare. Plimbarea cu Mocănița înseamnă tihnă – trenul nu circulă cu mai mult de 15 km la oră, prin natură, în special prin păduri și munți, ceea ce face ca fiecare dintre trasee să fie spectaculos în sensul cel…

Povesteam acum două săptămâni că am început o dietă fără gluten pentru a ajuta puțin corpul să își revină după o contractură musculară destul de nasoală – 12 ședinte kineto+fizio+masaj, din care practic (aproape) zilnic exercițiile de la kineto și ședințele de masaj. Concluzia după cele 21 de zile fără gluten și aproape fără zahăr (a fost cheat day la aniversarea mamei, nu puteam să nu mănânc tort): am dureri mai puține spre deloc și…

Trec printr-o perioadă mai dificilă, în care mare parte din timp îmi tot pun întrebări. Ce fac, cum fac și mai ales de ce fac anumite acțiuni, la care se adaugă o serie de probleme medicale, dar și multe angoase personale. Și în tot tăvălugul ăsta de întrebări, multe fără răspuns, am ajuns la o poveste despre modele. Cred că sunt multe categorii de oameni, unii care reușesc să fie geniali prin trial & error,…

Dieta fără gluten pare noua Nirvana a celor suferinzi de diverse, printre care și oboseala. Practic, ajuți tractul digestiv să ia o pauză de la a procesa chestiuni complicate și e foarte posibil ca între timp, să-ți ajuți organismul să facă un fel de detox. Pe scurt, mă chinuie niște dureri musculare de o vreme și după combinație de kineto+fizioterapie+masaj, situația fiind în continuare destul de gravă, am găsit pe internet că alimentația fără gluten…

Din seria ideilor creative pe zona de food&drinks, jurnalistul culinar Cosmin Dragomir a lansat Vin pentru Zacuscă. Vinul este lansat împreună cu BioShopRomania și face parte din campania de marketing a cărții “Curatorul de zacuscă – texte gastronomice”, o antologie de articole publicate în ultimii ani, dar și eseuri inedite despre poveștile și istoria gastronomiei românești. După o pauză editorială cauzată de pandemie editura GastroArt reia proiectul inițiat în 2018 de recuperare și valorificare a patrimoniului…

A trecut ceva vreme de când am povestit despre locuri noi Bucuresti și mă bucur foarte tare că deși situația nu este deloc favorabilă celor din horeca, se deschid afaceri noi pentru a celebra gustul. Oameni buni, mă înclin. Nici nu vreau să mă gândesc cât vă este de greu în perioada asta tulbure. UPDATE: Lista locuri noi București 2021 https://ideiroscate.ro/45-locuri-noi-bucuresti-deschise-in-2021/ PS: o parte din locuri le-am omis în listele precedente, dar sunt tot locuri…