Unele pasiuni se cultivă în timp, altele pur și simplu se lipesc de tine din mers. Așa am pățit eu cu pasiunea pentru cărțile poștale, care a început dintr-o joacă, iar acum a devenit o adevărată colecție de peste 500 de cărți poștale.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Nu-mi amintesc exact când am început să le colecționez cu precizie, însă am o amintire destul de puternică din excursia în Grecia din clasa a cincea când am ales să cumpăr postcards căci eram convinsă că nu pot face nicio poză suficient de bună astfel încât să captez frumusețea mănăstirilor în piatră. Tot din cutia cu amintiri, am o corespondență pe cărți poștale din vacanța de vară a colegului meu de bancă – el a fost în Moldova și Bucovina, la mănăstiri și case memoriale, și mi-a scris câte un gând de acolo. Și tot cam de pe atunci am început să primesc cărți poștale din China, la începutul fiecărui an chinezesc, pentru că fratemiu a avut ceva treabă acolo și hotelul unde a stat făcea tipul ăsta de promoting. Marketing făcut cu cap, zic eu acum, având în vedere că vorbim despre anii 2000.
Însă pasiunea propriu-zisă a apărut mai târziu, când am început să călătoresc mai mult în străinătate. Mi se părea fain să le scriu alor mei că-i bine și frumos pe unde merg. Și apoi, la un moment dat, nedefinit în timp și spațiu, am început să-mi scriu mie. Iar apoi, am început să îmi rog prietenii care mergeau în vacanță să-mi trimită postcards. Unii plecau în aventura găsirii poștei, alții mi le aduceau când se întorceau din vacanță. Și o dată cu ei, călătoream și eu. O parte semnificativă din colecție o am de pe siteul de socializare postcrossing.com, unde oameni din toată lumea îți împărtășesc pasiunea. Iar argumentul principal este că ar trebui să mai primim în cutia poștală și altceva decât pliante care ne îndeamnă la consumerism exagerat de care nu cred că avem nevoie.
Nu știu alții cum sunt, dar eu bucurie mai mare decât să ajungi seara acasă după o zi horror și să găsești gânduri bune de prin colțurile lumii, n-am trăit până acum. Plus că te duce spre o formă de visare pe care n-am mai experimentat-o până acum și te face curios să aflii mai multe despre locul unde prietenii tăi au fost. E ca un ghid turistic altfel, căci imaginea cu landmarkul foarte cunoscut este însoțită de un mesaj care îți dă niscavai hints despre cum e acolo.
Iar apoi sunt cărțile poștale cu imagini atipice, care te răscolesc de numai. Am primit de la Alina din Vietnam un portret de localnici care mă urmărește și acum. Este cel mai fericit cuplu captat pe hârtie din câte am văzut.
Altele sunt despre text. Și bucuria aceea enormă că ai alături super prieteni.
Mai există și categoria cum de nu m-am gândit la asta. Nu am primit până acum ceva mai frumos decât postcardurile din Portugalia printate pe plută.
Și extraordinarul din lumi la care poți doar să visezi. Cum ar fi corespondența de la prietenii care au fost până în Australia și au pus la poștă câteva gânduri pentru tine.
Apoi, mesajele cu dedicație despre stilul tău de viață.
Lucrurile aparent mici, bucuriile foarte mari. Poveștile și contextul de visare. Și gândul că ești suficient de important pentru oamenii din viața ta, care s-au oprit puțin din timpul lor de vacanță ca să-ți facă o bucurie și să-ți alimenteze pasiunea. Vă pup, vă mulțumesc, vă iubesc.
31 de zile de vacanță
Proiectul 31 de zile de vacanță a început în august 2017 pentru că îmi lipsea enorm disciplina scriiturii zilnice. Așadar, am încercat să mă disciplinez pe blog, cu o postare cu și despre vacanță în fiecare zi a lui august – lună considerată de toată lumea lună de vacanță. E august din nou, așadar să începem cu povești cu și despre vacanțe, în tot felul de forme.
