Christian Badea, cel mai important dirijor de operă român din lume, împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii ‘George Enescu’, realizează două spectacole unice cu Actul I din opera PARSIFAL, de Richard Wagner. Apreciat drept cel mai important eveniment cultural-muzical al anului, concertul-spectacol Parsifal va avea loc în zilele de 7 și 8 octombrie 2016, la Ateneul Român, și reprezintă deschiderea de gală a stagiunii de concerte a Filarmonicii George Enescu.*
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Până la premieră, s-a întâmplat repetiția generală, unde s-a dus președintele. Am povestit deja despre asta pe Facebook, reiau și aici subiectul de breaking news:
Parsifalul lui Wagner, această operă caracterizată de artist ca piesă de festival pentru sfințirea scenei, a ajuns motiv de breaking news pentru că președintele unei țări, să-i spunem România, a decis să facă o baie culturală de mulțime și să meargă la spectacol, în condițiile în care dirijorul, Christian Badea, poate cel mai cunoscut dirijor de operă, și-a dorit ca în sală, la prima repetiție cu public, să fie cât mai mulți tineri. De ce? Pentru că Wagner nu prea există pe scena românească. Nu prea spre deloc. Wagner nu se studiază în amănunt în România. Nu există o cultură în acest sens, așadar maestrul Badea s-a gândit să pună prima cărămidă și a chemat tinerii să vadă și să înțeleagă puțin mai mult. N-a fost să fie, a ieșit un talmeș balmeș românesc din vina președintelui. Serios acum, dai sfoară în țară că e repetiție cu public gratuită și nu iei în considerare că sunt doar 800 de locuri disponibile? Și staff-ul președintelui câți oameni număra? 50-100-1000? Suntem și noi realiști?
Păi dacă tot suntem așa iubitori de cultură și/sau de Wagner, hai să cerem mai multe reprezentații pentru Parsifal că e spectacol sold-out în weekendul ăsta. Cât poate să coste? Am o vagă bănuială că mult mai puțin decât aproape orice se achiziționează cu bani publici. Și nenică, e cerere, nu glumă!
Sfințirea scenei culturale bucureștene, un deliciu.
De ce tinerii la repetiția generală?
Una din particularitățile proiectului Parsifal la Ateneu este faptul că repetiția generală a spectacolelor-eveniment cu actul I din Parsifal (5 octombrie la ora 19, Ateneul Român) va fi dedicată generației tinere de elevi și studenți.
‘Tinerii, deși sunt obișnuiți să asculte pe mobil piese muzicale care durează între trei și patru minute, sunt, paradoxal, deja familiarizați cu lumea legendelor si a miturilor lui Wagner prin experiențele pe care le-au avut cu filme și seriale precum Lord of The Rings, Game of Thrones sau Star Wars — cu subiecte similare operelor wagneriene.
Muzica lui Wagner este infinit superioară coloanelor sonore ale acestor filme și, împreună cu elementele vizuale, de teatru, ale spectacolului PARSIFAL, le va crea o experiență copleșitoare, live, pe care nu o vor uita’, mai spune Christian Badea.*
Cum a fost, de fapt, Parsifal-ul lui Wagner în viziunea lui Christian Badea?
Absolut extraordinar. Pentru prima dată, am simțit că sala Ateneului a fost prea mică pentru ceea ce se întâmpla pe scenă. Nu-s critic de specialitate, însă consider muzica clasică o bucurie pentru simțuri, așadar să ascult live pentru prima dată Wagner a fost ca o descoperire a deșertului: știi ce înseamnă căldură de peste 40 de grade, știi cum se simte textura nisipului pentru că ai mai fost la mare, însă până n-am ajuns în deșert, n-am conștientizat senzația de wow. Se prea poate ca analogia cu deșertul să fie de la faptul că aveam încă febră la spectacol. Muzica te învăluie și te pregătește pentru acțiunea ce va să vie, personajele apar unul câte unul, iar momentele de bucurie se intensifică de fiecare dată când corurile își fac simțită prezența în sală, transformând toată clădirea Ateneului într-o scenă pentru Parsifal. Ah, și ce surprize prezintă corul de femei! Doamnele sunt jos, chiar la intrarea în Ateneu, iar vocile li se aud datorită ușilor deschise în Sala Mare. Ingenioasă soluție pentru spațiul atât de mic. Practic, spectacolul întreg este o căutare personală a descifrării simbolurilor de pe scenă. Și când te decizi să te lași purtat de firul narativ, intervin emoțiile. Vibrezi. Te bucuri. Te relaxezi.
Ce-a vrut să zică autorul?
Aflăm dintr-un interviu (?) de pe siteul Mediafax.
Sufletul de astăzi este în căutarea Sfântului Graal mai mult decât oricand. Mai mult decât oricând. Oamenii nu au identitate, popoarele nu au identitate, culturile se pierd, oamenii simt că sunt o frunză-n vânt. Şi în acel moment ai nevoie de nişte, cum să spun, de nişte certitudini personale şi mulţi nu ştiu nici măcar ce caută. Iar generaţia tânără cred că mai mult decât oricine.
Dar este Sfântul Graal o utopie. Sufletul şi el o utopie.
Nu este o utopie. Este o realitate. Sfântul Graal şi legenda Mântuitorului, care este de fapt Parsifal , este inocentul care vine şi care salvează lumea şi toată lumea îl aşteaptă. Deci această legenda Mântuitorului este cât se poate de actuală. Întotdeauna şi mai ales în România. Întotdeauna noi, într-un fel sau într-altul, ne gândim la acela care va veni şi ne va salva de problemele şi dezastrele pe care le avem în viaţa de toate zilele. Şi sunt numeroase. Deci Parsifal este un simbol, Parsifal este o operă şi în acelaşi timp o filosofie. Este plină de simboluri, dar aceste simboluri sunt foarte simple. Sunt foarte simple. Să vă dau un exemplu! Kundry este o persoană care a trecut prin mai multe reîncarnări. Ea a fost cea care a râs de Isus Cristos şi de atunci a fost blestemată şi trece prin mai multe vieţi şi nu poate să-şi obţină mântuirea din cauză că a râs la Iisus care era pe cruce. Sunt lucruri foarte, foarte simple. Cineva care nu are habar ce se întâmplă, pricepe. Data trecută nu am avut subtitrare. Nu am avut şi lumea înţeles. La sfârşit lumea plângea în sală. Sufletul uman este acelaşi, are nevoie de aceleaşi lucruri: speranţă, are nevoie de mântuire, are nevoie de simţire, de emoţie. Sufletul uman nu s-a schimbat.
Short update: Gabi Lupu povestește pe Facebook de bișnița care se făcea în fața Ateneului pentru reprezentația din 8 octombrie de la Ateneu. Eu am zis că-i cerere serioasă!
D-ale lui Enescu
Seria D-ale lui Enescu am început-o datorită Concursului Internațional George Enescu în 2018. Concursul George Enescu este poveste muzicală pentru tinerii la început de carieră muzicală. O poveste începută chiar de maestrul Enescu, care și-a dorit foarte tare să sprijine tinerele talente. Căci așa fac marile valori: le dau oamenilor posibilitatea să devină mai buni.
Prima parte din D-ale lui Enescu o găsiți aici și este despre primul lui concert. A doua parte este despre Poema română, prima lucrare semnată de George Enescu, compozitorul deja școlit la Viena și Paris. Partea a treia este despre conversațiile maestrului cu vioara. Partea a IV-a este despre fericire.
*sursa:Agerpres
