Jurnalism

Câteva lucruri despre interviul jurnalistic

Pinterest LinkedIn Tumblr

Jurnalismul a fost mult timp îndrăgostit de ideea de interviu, sub care se află o fantezie legată de posibilitatea de a avea acces: o figură distantă, dincolo de raza de acțiune a publicului obișnuit și care, de altfel, se ocupă de mersul lumii, care se deschide și își dezvăluie cea mai intimă personalitate unui corespondent. Cu un bilet de intrare costând cât un ziar, publicul este invitat să uite de propria situație de viață și să-l însoțească pe cel care ia interviul în palatul sau în apartamentul directoral. Paznicii lasă jos armele, secretarii îi invită pe vizitatori să intre. Acum ne aflăm în interiorul sanctuarului. În timp ce așteptăm, aruncăm o privire în jur. Aflăm că intervievatului îi place să țină un bol cu bomboane de mentă pe birou sau că actrița principală îl cititse pe Dickens.

Dar promisiunea tentantă a împărtășirii secretelor este rareori îndeplinită așa cum ne-am dori, pentru că aproape niciodată nu este în interesul unei figuri importante să devină foarte apropiată de un membru al presei. Există persoane mai potrivite cărora să se destăinuie. Nu are nevoie de un nou prieten. Nu-și va dezvălui planurile de răzbunare sau temerile cu privire la viitorul său profesional. Pentru o celebritate, interviul este, prin urmare, în general, redus la exercițiul de a spune cât mai puțin posibil, fără a contraria orgoliul jurnalistului de pe canapea, care ar putea fi periculos dacă ar deveni perfect conștient de inutilitatea misiunii sale. În dorința de a potoli setea tendinței de apropiere, subiectul poate lăsa să-i scape că este pe cale să plece în vacanță în Florida sau că fiica lui învață să joace tenis.

Fragmentul aparține lui Alain de Botton – O săptămână în aeroport – o lectură destul de ușoară pe care am cumpărat-o în frenezia Black Friday – desigur, și pentru că îmi place simplitatea cu care Alain de Botton descrie niște lucruri atât de firești.

De ce câteva lucruri despre interviul jurnalistic?

Pentru că nu cred că oamenii care nu lucrează în presă înțeleg de ce unele interviuri ies extraordinar, poți pătrunde în viața și businessul intervievatului și parcă ești acolo, cu el/ea, la o cafea, iar altele nu. Desigur, ține mult și de măiestria ta ca jurnalist să faci un interviu memorabil vs unul mediocru, însă subiectul e cel mai important. De aceea interviul jurnalistic e o chestiune de finețe – de la mecanismul unui interviu la forma aceea aproape terapeutică de a spune lucrurilor pe nume.

Fragmentul ales din cartea lui Alain de Botton vreau să rămână și aici, în bula mea restrânsă de păreri jurnalistice, ca un fel de reminder – mai ales pentru oamenii de comunicare care pitchuiesc interviuri cu diverși, să înțeleagă cam prin ce trecem noi, cei din tabăra jurnalistică.

Nu cred că am citit o descriere mai bună a interviului jurnalistic până la Alain de Botton. V-am zis deja că îmi place simplitatea cu care scrie, așa-i?

Ps.: Am mai scris și despre COMUNICAREA PR-JURNALIȘTI: COMUNICATUL DE PRESĂ și COMUNICAREA PR-JURNALIȘTI: VÂNĂTOAREA DE SUBIECTE. Apropo, și interviul e o artă. O carte genială pe care cred că în special oamenii de comunicare ar trebui să o citească este Arta interviului – o găsiți aici și puteți citi mai multe despre Arta interviului aici.

 

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial