Țin textul ăsta în draft de jumătate de an, însă acum chiar am explodat. La propriu. Oameni buni, oameni de PR, oameni profesioniști în ale marcommului, ce s-a întâmplat cu sfântul email? Unde s-a pierdut el? Și de ce înlocuim comunicarea oficială cu chatul de Facebook? DE CE? DE CEE? DE CEEE?
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Mi s-a întâmplat recent să fiu pusă în niște situații de comunicare forțată pe Facebook cel puțin bizare. Facebookul a devenit viața noastră, a tuturor. Înțeleg nevoia de a te conecta cu oameni de care ai nevoie în viața ta profesională, dar cât întinzi coarda?
Mi se pare total neprofesionist și lipsit de respect pentru persoana către care te adresezi să-i scrii în miez de noapte că o inviți la insert event here, deși nu vă cunoașteți face to face, nu beți cafele împreună, nu vă ajutați reciproc profesional, nu nimic. Dacă tot te-a prins miezul nopții cu trimiterea invitațiilor, n-ar fi mai drăguț un scuze de deranj, vreau să te invit undeva, îți scriu aici sau pe email detaliile și să mă lași pe mine să aleg forma de comunicare?
La fel de neprofesionist mi se pare să mă inviți la un eveniment, să-ți spun că nu pot ajunge, după care să-mi ceri contacte din redacție, menționându-mi că nu știi exact unde scriu. Păi atunci de ce mă inviți dacă nu știi care e publicul țintă a publicației pentru care scriu? Toate acestea întâmplându-se, desigur, tot pe chatul de la Facebook.
O să spuneți că e vina mea că răspund la mesaje pe Facebook. Sau că le verific. Nu fac nici una, nici alta, rămân doar șocată când mă uit după o vreme pe chatul de Facebook și văd ora la care primesc mesaje. Pentru sănătatea mea mentală, am decis să nu mai răspund oamenilor necunoscuți și celor cu care nu colaborez în niciun fel. Sfântul seen și cam atât. Dacă e nevoie de ceva profesional și profesionist, o să fie pe email. Și răspund, chiar și după o vreme, la emails. Mai bine mai târziu decât niciodată. Și aia e, o să mă urască multă lume pentru textul ăsta, dar undeva, cineva, trebuie să semnaleze derapajele astea profesionale. Iar oamenii care chiar vor să lucreze cu mine, găsesc și cuvintele și canalul potrivit să colaborăm în vreun fel. Vă zic că-s convinsă că nu-i nimeni indispensabil în lanțul trofic profesional.
Și relațiile profesionale se construiesc pas cu pas, chiar dacă aparent viața mea e publică pe Facebook. My two cents on the matter.
Am mai scris despre followup-ul telefonic, relația cu agenția de PR, comunicatul de presă, vânătoarea de subiecte,
