Am învățat că lucrurile se întâmplă cu un rost și că semnele apar ele când e cazul. Așa mi s-a întâmplat și cu o întâlnire cu fotograful Sebastian Suki Beláustegui, pe care cei de la Bucharest Photofest l-au adus într-un masterclass la Control Club.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Sebastian Suki Beláustegui este unul dintre fotografii care apare des în paginile revistei National Geographic, pasiunea lui fiind fotografia de triburi aborigene pe care le fotografiază peste tot în lume.
În 2004, a publicat un photo book – Guardians of Time: Portraits of the Spirit of Latin America – a cărei introducere a fost scrisă de Jose Saramago – mi-ar fi plăcut să găsesc vreun fragment, însă căutările mele pe internet n-au fost de succes. În prezent, lucrează la un nou photo album, tot cu și despre acești indigenous people.
Fascinația pentru această poveste a început în momentul în care Sebastian Suki a spus că peste tot în lume – și a călătorit pentru a documenta povestea triburilor aborigene prin Argentina, Peru, Mexic, Cuba, Guatemala, Trinidad Tobago, Indonesia – cel puțin din prezentarea foto pe care ne-a oferit-o – că oamenii sunt la fel. Sunt oameni. Și că în esență, toate triburile seamănă între ele. Iar limbajul comun este muzica – apropo, toată prezentarea a avut un sound design extraordinar, majoritatea muzicii fiind regională. Am găsit pe youtube câteva:
M-a lovit destul de tare treaba asta, mai ales că în ultima vreme adun mai degrabă dezamăgiri din partea oamenilor și tot dau vina pe mine – pe faptul că eu fac lucrurile diferit, că am așteptări și alte lucruri din acest registru, care converg în același punct: oamenii sunt foarte diferiți și nu seamănă deloc cu stilul meu de a face lucrurile să funcționeze. Să vină un nomad care să-ți spună că în esență, oriunde în lume, oamenii sunt aceeiași … a fost cumva copleșitor. Și a fost copleșitor pentru că uit din ce în ce mai des că fiecare dintre noi cară după sine un bagaj emoțional care se manifestă diferit, că suntem grăbiți și obosiți, dar mai mult decât aceste lucruri, că simțim această presiune constantă a societății și de aceea ne purtăm cel puțin diferit unii cu alții.
Și bonus, căci așa e cu lucrurile neașteptate în viață, fotograful Sebastian Suki mi-a mai oferit o lecție: la sfârșit, ne-a arătat un short film despre ce înseamnă pentru el commissioned work: a filmat prin Cuba tot felul de lucruri comerciale, care nu semănau deloc cu fotografiile pe care ni le-a arătat despre triburile cu care a locuit pentru a le documenta. Și a fost bine pentru că încă o dată, am înțeles că îți poți urma visele peste tot prin lume, în timp ce poți face lucruri mai puțin interesante profesional sau mai puțin provocatoare.
ps: Sebastian Suki a colaborat și cu Magnum Photos – iar Cornell Capa, președinte Magnum Photos în perioada 1956-1960, l-a descris astfel:
“I have rarely seen in my life documentary work of such delicacy, and human and artistic beauty such as Beláustegui’s photography with indigenous communities. This moved me to recommend him to the photo editors of Magnum Photos and Life, Time, and Newsweek magazines. Undoubtedly, the work of this young, natural, self-taught talent in the field of humanitarian photography will leave a great legacy for the new generations of photographers to come.”
Povestea pe scurt o găsiți într-un status de Facebook, scris acolo și atunci.
Photo credit: Bucharest Photofest
