Biblioteca de la Miezul Noptii

Biblioteca de la Miezul Nopții este unul dintre bestseller-urile anului trecut, un roman al unuia dintre cei mai cunoscuți și plăcuți scriitori internaționali, Matt Haig. Am mai povestit despre faptul că unele cărți simt că ajung la mine când chiar am nevoie să le citesc, ceea ce s-a întâmplat și cu acum.

Pe Matt Haig l-am cunoscut în 2018, când m-a invitat să oprim timpul, căci așa se numea romanul, iar întâmplarea a făcut să lecturez povestea scrisă de el în timp ce îmi trăiam o proprie poveste unde s-a oprit timpul.

Personajul din cartea lui Haig a trăit în vremea lui Shakespeare, a navigat cu Căpitanul Hook și a băut cocktails cu Fitzgerald. Printre altele. Practic, el trăiește de o veșnicie și va mai trăi o veșnicie. Doar că s-a săturat de veșnicie și vrea acum un ordinary life, așa cum o numesc americanii.

Iar acum, am cunoscut-o pe Nora în Biblioteca de la Miezul Noptii, o tânără care se hotărăște să se sinucidă, însă se întâmplă ceva fantastic: aceasta ajunge într-o bibliotecă unde poate vedea cum ar fi arătat viața sa dacă i-ai fi dat o șansă.

Romanul urmărește o succesiune de posibile întâmplări din viața Norei, ea fiind cea care alege pe rând cărțile despre viața ei din bibliotecă. Nora ajunge în diferite vieți, în universuri paralele în care alte alegeri au ajuns la cu totul alte concluzii. Însă niciuna dintre vieți nu pare să fie perfectă, așa cum își imaginează ea.

Deși este totul destul de predictibil în Biblioteca de la Miezul Noptii pentru că îți cam dai seama după prima călătorie din bibliotecă ce urmează, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este această parte de final. Nu știu de voi, dar eu m-am regăsit, mai ales că simt că în ultima vreme m-am cam lăsat așa să funcționez dintr-o inerție ciudată care atrage după sine niscavai regrete:

Dar adevărata problemă nu sunt viețile pe care regretăm că nu le-am trăit, ci regretul însuși. Regretul e cel care ne face să ne simțim inutili, să ne ofilim și să avem senzația că suntem atât propriul dușman, cât și al celor din jur. Nu putem preciza dacă vreuna dintre celelalte versiuni ar fi fost mai bună sau mai rea. Viețile acelea există,e adevărat, dar și tu exiști și tocmai asupra acestei existențe trebuie să neconcentrăm.

Desigur că nu putem să vizităm toate locurile și nu putem să întâlnim toate persoanele sau să avem toate slujbele și, totuși, sentimentele trăite în fiecare dintre aceste vieți sunt în continuare disponibile. Nu trebuie să jucăm toate jocurile ca să știm cum e să câștigăm. Nu trebuie să ascultăm toate melodiile din lume ca să înțelegem muzica. Nu trebuie să fi încercat toate soiurile de struguri din toate podgoriile ca să cunoaștem plăcerea vinului. Iubirea și râsul, teama și durerea sunt monede universale.

Trebuie doar să închidem ochii și să savurăm gustul băuturii din fața noastră și să ascultăm melodia în timp ce e cântată. Suntem la fel de complet și de extraordinar de vii cum suntem în oricare altă viață și avem acces la aceeași gamă de emoții. Nu e nevoie să fim decât o singură persoană. Nu e nevoie să încercăm decât o singură existență. Nu trebuie să facem totul ca să fim totul, fiindcă suntem deja infiniți. Cât suntem în viață, dispunem de un viitor cu posibilități multiple. Așadar, haideți să fim amabili cu oamenii din viața noastră. Când și când, să ne uităm în sus din locul în care ne aflăm, fiindcă, oriunde am fi, cerul de deasupra capetelor noastre se întinde la nesfârșit.