Amintiri din copilărie: caiete de rețete

Într-o lume perfect tehnologizată unde totul se află la un click distanță și câțiva bucătari care își revendică primele poziții în google – dar și o serie de vedete care au devenit bucătari / bucătărese, încă își are locul și caietul de rețete – care acum a devenit un demers antropologic ca o plimbare la mătuși și unchi, bunici și părinți.

Zilele trecute, am observat pe Facebook pagina Caiete de Rețete, și mi s-a părut tare interesant, mai ales că un astfel de caiet face parte din identitatea gastronomică a noastră, a tuturor. Mama încă folosește intens propriile caiete de rețete, iar eu – pentru noile device-uri care îmi fac viața mai ușoară în bucătărie – waffle-maker, oala crockpot, mixerul special pentru aluaturi, am început să dezvolt propriul caiet cu rețete, care sunt mai degrabă tot felul de post-it-uri lăsate prin bucătărie, și pe care evident că nu le găsesc niciodată când le caut.

Caiete de rețete este proiectul curatoriat de Anca Dănilă, Andrei Dudea și Ionuț Dulămiță, pe care i-am rugat să povestească demersul.

Cum a apărut ideea Caietului de rețete?

Ideea a apărut datorită experienței comune în domeniul antropologiei și a perspectivei diferite pe care am dobandit-o toți trei. Dintr-o dată lumea ți se arată altfel, proximitatea, detaliile ei, obiceiurile transformate în tradiții, perspectivele diferite asupra aceluiași fapt, toate încep să aibă o altă însemnătate. Iar în cazul Caietului de Rețete s-a întâmplat la fel.

Când am schimbat perspectiva, ca un gest de intoarcere dinspre interior spre exterior, lucrurile nu ni s-au mai cuvenit, am început să le vedem. Așa ne-am dat seama de existența lui și de valoarea extraordinară, așa ne-a venit ideea să construim un site cu povești, rețete și cunoștințe culinare, menit să funcționeze ca o carte de bucate colectivă, așa am realizat că prin intermediul caietului putem contribui la îmbogățirea gastronomiei actuale şi la o mai bună înțelegere a trecutului recent pentru generațiile tinere.

Si, cu riscum de-a ne repeta, o să spunem de fiecare dată când ni se oferă ocazia că, printre altele, ne dorim să contribuim la schimbarea paradigmei din interacţiunea cu spaţiul online, prin coeziune în vremuri de nesiguranţă, de împreună în loc de împotrivă, de constructiv în loc de defensiv. Îl vedem ca pe un proiect de vindecare cultura în care arhiva trecutului pune în locul sentimentului de distanţă culturală pe cel al identificării cu celălalt, având ca numitor comun Caietul de Reţete și puterea lui de-a ne împăca.

Care a fost primul caiet care a ajuns la voi? Cum s-a întâmplat?

Au început să ne scrie prietenii și oamenii care au auzit de noi după ce am anunțat proiectul și finanțările câștigate. Am avut parte de un calup de caiete, mulți copii, ajunși acum adulți, ce își doresc să intermedieze dialogul dintre noi și părinții, bunicii, prietenii posesori.

Caietul de la școala de bucătari al unei doamne școlite în anii 80, caietul bunicii început prin anii 30, caietul mamei din Botoșani, din Râmnicu Vâlcea, caietul Marianei Noica, cea de-a doua soție a filosofului, caietul început de sora mai mare, cu 23 de ani, la nașterea celei mici, caietul de învoiri din internat transformat în rețetar, caietul mătușii din Dobrogea – sunt câteva dintre cele primite.

Care sunt reacțiile oamenilor din offline cu privire la acest proiect?

Cele doua participări la Street Delivery Brașov și București ne-au dus la următorea realitate a proiectului, contactul direct cu oamenii și poveștile lor. Dacă intenția era să adunăm câteva zeci de contacte, ne-am trezit depășind suta. Oamenii înțeleg repede ideea din spate și potențialul, nu de puține ori continuau ei ce mai urma de spus, iar ăsta este un semn de logică și sens, de intuiție comună.

La fel s-a întâmplat în cazul universităților și muzeelor, care fie au venit spre noi, fie ne-au deschis ușa spre cercetarea prevăzută în proiect. Iar toate treburile astea ne fac recunoscători și smeriți în fața oricărei contribuții.

De ce vă oferă oamenii caietele lor de rețete?

Sunt multe motive și cu certitudine încă nu le-am aflat pe toate. Oamenii oferă caietele în semn de mulțumire pentru cel ce l-a făcut, îl oferă ca sursă de inspirație pentru ceilalți, ca semn de identitate gastronomică și de gust, pentru a rămâne undeva informația în cazul în care se pierde, dar am fost puși și-n situația de a primi caietul de familie, că altfel rămâne în grija nimănui.

Care este povestea care personal v-a impresionat cel mai mult din toate Caietele cu rețete care au ajuns la voi?

În Brașov ne-a căutat un tânăr, auzise de noi și voia să împărtășească oful. Caietul de Rețete al familiei a fost aruncat din greșeală pe foc, dar an de an, de fiecare dată când se adună familia la masa, apare negreșit discuția despre caiet și supărarea tututor că nu mai e pe raftul lui, un fel de pezență dusă mai departe prin amintire. L-am rugat să ne scrie un text despre asta.

Ce înseamnă gastronomie urbană actuală? Cum o definiți voi?

Greu de defint o gastronomie urbană în România în condițiile în care urbanul se împarte la rându-i în alte și alte categorii. Un oraș din țară lipsit de turism își duce gastromomia de zi cu zi în bucătăria casei și-n restaurant cu ocazia evenimentelor importante, orașele expuse își construiesc altfel bucătăria socială, cele de graniță, la fel, vin cu particularitățile lor. Una e sa fii oraș de graniță cu Prutul și alta e să ai deschidere la Serbia, Ungaria, cum e cazul bănățenilor.

Dacă vorbim însă de măsurătoarea identității gastronomice dintr-o țară, puterea de rezistență la curente exprimă forța identității locale. O bucătărie puternică intră în conflict cu noul, opune rezistență. Credem că și din punctul ăsta de vedere lucrurile diferă de la o regiune la alta, de la un grup etnic la altul.

Ce urmează pentru proiect?

În câteva săptămânii lansăm site-ul, suntem în filmări și producție cu primele episoade din seria de 18 documentare scurte, urmează să lansăm un chestionar care ne va ajuta să strângem mai multe informații legate de caietele de rețete, ne ducem prin piețele din Brașov cu tarabe de rețete și cu o expoziție itinerantă pe care o mutăm prin cartiere și prin librăriile Cărturești.

În paralel ne apucăm de partea de cercetare unde echipa împreună cu trei experți urmează să disemineze informația strânsă din caietele de rețete ale donatorilor. Ulterior vom lansa rezultatele cercetării în mediul on-line prin intermediul site-ului www.caietederetete.ro Asta avem de făcut în următoarele șase luni. Nu ne oprim aici.