Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine Ziua Culturii Naționale nu înseamnă nimic. N-am nicio tresărire cu privire la marele poet al neamului Mihai Eminescu – poate doar ceva picanterii din relația lui cu Veronica Micle și chestiunea că la Chișinău, străzile cu numele celor doi se intersectează. Frumos, aș spune.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Despre Brâncuși numai de bine, doar că nu-i român. Toată planeta îl consideră French artist, și pe bună dreptate. Mai marii în ale culturii din 1951 n-au vrut să primească în patrimoniu lucrările maestrului și atelierul din Paris. De asemenea, orice încercare a statului român actual de a schimba situația a fost un eșec, nu înainte de a căpușa imaginea marelui sculptor. Am mai povestit eu despre situația asta într-un articol dintr-o serie legată de patrimoniu în Business Review. Plus că nu mi-e clar nici acum ce s-a întâmplat cu banii strânși pentru Cumințenia Pământului – fie prin donație și/sau sms. Dar nu mai întreb, că iar zice lumea că am aceleași și aceleași fixații.
Și poate ar însemna ceva măcar în ceea ce privește contemporanii, dar ce să vezi … bine măcar că presa internațională scrie despre Adrian Ghenie și Geta Brătescu căci noi suntem prea ocupați cu altele aici pe plan mioritic.
Însă nu despre cât de imbecil e statul român cu valorile naționale vreau să scriu. Apropo, e un super material pe Scena 9 despre cum sărbătorește țara Ziua Culturii Naționale. Ci despre noi, românii, și o altă cultură națională: religia și religiozitatea.
Conform statisticilor, românii sunt în proporție de 90% creștini ortodocși. Aș mai adăuga duși la biserică și cu frică de Dumnezeu, care fac ce zice popa, nu ce face popa. Și musai – dar musai, respectă tradițiile și obiceiurile religioase cu strictețe, de la post/posturi la tot ritualul unei înmormântări. Eu nu sunt un om religios, nu merg la biserică, nu mă interesează nimic din discursul Bisericii Ortodoxe Române, această instituție de tocat/cerșit bani de la enoriași pe care eu personal o urăsc profund. Însă cred într-o putere divină, pe care noi o numim Dumnezeu, alții Allah, alții Buddha, fiecare după cultura unde a crescut. Și mai cred că vizita într-o biserică – fie ea templu sau moschee, dacă ești cu mintea deschisă, te liniștește în măsura în care vrei să găsești soluții la problemele tale. Mie personal mi s-a întâmplat de mai multe ori, însă întotdeauna în afara slujbelor religioase.
Recent am fost la o înmormântare unde s-au întâmplat diverse, dar cel mai șocant lucru pentru mine a fost predica popii de după Evanghelie. Pentru că o parte dintre cei de la slujbă se agitau cu privire la lumânările care trebuie împărțite/nu trebuie împărțite în timpul slujbei, foiala și argumentarea au deranjat popa. Și ne-a certat, pe toți, că n-am fost atenți la slujbă. Ne-a explicat că slujba de înmormântare este pentru noi, apropiații mortului, să ne găsim noi pacea și liniștea post-eveniment tragic. Și că degeaba le orânduim noi pe toate în timpul vieții și suntem buni și miloși și corecți și respectăm cu strictețe ceea ce ne zice cartea sfântă – aici am dileme majore căci n-am citit Biblia și nu-mi dau seama cât din discurs este a lui Dumnezeu și cât e informație decriptată și interpretată de sfinți, apostoli și alții care mai apar în textul Bibliei, căci nimic nu contează în fața lui Dumnezeu, ci răspunsul nostru la judecata de apoi. Waaaait, say what? Un popă care spune în biserică că nu contează cum ești, poți omorî, viola, tâlhări, etc., dar până la urmă contează doar cât de smerit ești în fața Domnului la judecata de apoi? Once again, say what?
Mă urmărește chestiunea asta de când am ascultat-o în biserică. Mă urmărește în sensul în care orice știre pe care am citit-o în ultimele 48 de ore o strec prin filtrul “poți face orice, răspundem de facto doar la judecata de apoi”. Și de unde îmi rezultă că nemernicii ăștia de guvernanți au dezlegare de la BOR direct, altfel nu înțeleg ce-i haosul ăsta general.
My two cents on the cultural matter. Și o stare de lehamite.
