O invitație pentru o Cuba cinematografică, Zilele Filmului Cubanez, care cuprinde șase proiecții din cele mai reprezentative filme produse de Institutul Cubanez de Artă şi Industrie Cinematografică (ICAIC) în ultimii 30 de ani, pelicule care vor putea fi vizionate cu acces gratuit în Sala „Auditorium” a Institutului Cervantes din București (Bulevardul Regina Elisabeta 38).

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

Dacă anul trecut, în luna aprilie, a fost o ediție aniversară pentru Zilele Filmului Cubanez, celebrându-se 60 de ani de existență ai ICAIC și de cinematografie cubaneză, în 2020, în cadrul Zilelor Filmului Cubanez focusul va fi pe filme semnate de Fernando Pérez și Gerardo Chijona, în care protagonistă este una dintre cele mai cunoscute și premiate actrițe cubaneze – Laura de la Uz.

Filmele din selecția de anul acesta abordează tematici actuale, provocatoare, explorând subtilitățile interacțiunilor umane, dar și impactul evenimentelor istorice dramatice în viața personală, ca, de pildă, în documentarul El Camino de la vida, autobiografie a unei femei andaluze, supraviețuitoare a asediului Leningradului din cel de-Al Doilea Război Mondial și care apoi a trăit în Cuba până la vârsta de 93 de ani.

PROGRAM Zilele Filmului Cubanez

Miercuri, 29 ianuarie 2020, ora 19:00
Tres veces dos
Cuba, 2003, lungmetraj de ficţiune, 84 min.
Regia: Pavel Giroud, Lester Hamlet şi Esteban Insausti
Sinopsis: Filmul prezintă trei poveşti. Povestea I: „Flash”: Un tânăr fotograf se cutremură în faţa straniilor apariţii din lucrările sale, în timp ce pregăteşte expoziţia care îi va impulsiona cariera. Povestea II: „Lila”: Aflând despre apropiata întoarcere a celui care a fost iubirea tinereţii sale, Lila este năpădită de amintiri. Povestea III: „Lumina roşie”: Două personaje solitare suplinesc inexistenţa dragostei cu fantezii sexuale, până în momentul în care întâmplarea le face să se întâlnească la lumina roşie a unui semafor.

Joi, 30 ianuarie 2020, ora 19:00

La película de Ana
Cuba, 2012, lungmetraj de ficţiune, comedie, 100 min.
Regia: Daniel Díaz Torres
Sinopsis: O actriță fără prea mult noroc în carieră vrea să-și testeze până la extrem capacitățile histrionice și se transformă, în niște împrejurări excepționale, în regizoare. Din această postură are îndrăzneala de a filma un fals documentar, neobișnuit, despre prostituția din Cuba, și se distribuie și pe ea în rândul protagoniștilor. Însă pentru ea peripețiile – și consecințele complexe – abia încep. 

Vineri, 31 ianuarie 2020, ora 17:00

Madagascar

Cuba, 1994, mediumetraj, 53 min.

Regia: Fernando Pérez

Sinopsis: Cuba, anii ’90. Laura, profesoară universitară, și-a pierdut capacitatea de a visa. Fiica ei, adolescentă, se mișcă într-o lume fantastică. Viața ei se transformă într-un coșmar. Relațiile dintre mamă și fiică, pline de ciudățenii, neînțelegeri, dar și apropieri sunt proiecții ale nevoii fiecărei dintre cele două de a-și apăra propria utopie.

Vineri, 31 ianuarie 2020, ora 19:00

El camino de la vida

Cuba, 2016, mediumetraj documentar, 43 min.

Regia: Isabel Santos



Sinopsis: Inspirat din cartea Historia de una niña de la guerra, care spune povestea vieții lui Isabel Álvarez Morán, martoră a unor momente cruciale care au marcat istoria secolului XX.

Sâmbătă, 1 februarie 2020, ora 17:00

Clandestinos

Cuba, 1987, lungmetraj, dramă, romance, 89 min.

Regia: Fernando Pérez

Sinopsis: În timpul revoluției cubaneze, Ernesto Ardeniz e vizitat la închisoare de Nereida, o tânără necunoscută și cu o înfățișare ciudată care nu-i inspiră încredere. Apoi, lui Ernesto i se va explica de către o prietenă apropiată că. deși tânăra în cauză nu e foarte pricepută, are toată bunăvoința de a ajuta cauza. Repus în libertate, Ernesto și prietenii săi reorganizează celula clandestină împotriva dictatorului Batista. Deși urmărit de serviciile secrete ale lui Batista, Ernesto începe să se simtă atras de tânăra necunoscută, ca și ea de el, de altfel, și, în ciuda unei epoci de luptă armată care le condiționează viețile, între cei doi se leagă o puternică iubire.

 Sâmbătă, 1 februarie 2020, ora 19:00

Esther en alguna parte

Cuba-Perú, 2013, lungmetraj de ficțiune, dramă, prietenie, 95 min.

Regia: Gerardo Chijona

Sinopsis: La un an de la moartea soției sale Maruja, Lino Catalá, un bărbat în vârstă sobru și formal, este abordat de Larry Po, un bătrân excentric cu multe personalitați, care-i spune că soția lui ducea o viață dublă: ziua era casnică, iar noaptea o impresionantă cântăreață de bolero. Din acel momento, ambii bărbați pornesc într-o scormonire atentă a trecutului Marujăi, și, în același timp, încearcă să localizeze pensiunea lui Esther Rodenas, marea iubire a vieții lui Larry. În timp ce amândoi încearcă să dea de urma femeilor pe care le-au iubit, între cei doi bărbați se naște o prietenie care îi transformă pe amândoi radical.

*

Institutul Cubanez de Artă şi Industrie Cinematografica (ICAIC) a fost înfiinţat pe 24 martie 1959 și a avut un rol important în cultura cubaneză, producând în această jumătate de secol mai mult de 5.000 de titluri de lungmetraje, scurtmetraje, documentare şi filme de animaţie. În acelaşi timp, a fost strâns legat de creşterea mişcării culturale şi muzicale cunoscute sub numele de Nueva Trova, a contribuit la impulsionarea şi consolidarea noului cinematograf latino-american. Pe parcursul celor peste 60 de ani de existenta s-au remarcat figuri emblematice ale cinematografului cubanez printre care Tomás Gutiérrez Alea, Julio García Espinosa, Santiago Álvarez, Juan Carlos Tabío, Fernando Pérez, Gerardo Chijona ale căror producţii au făcut cinematografia cubaneză cunoscută în întreaga lume şi au făcut-o să primească multiple premii şi recunoaşterea pe plan internaţional.

**

Filmele vor fi prezentate în versiune originală în limba spaniolă, cu subtitrare în limba engleză. Accesul la eveniment este liber, în baza unei rezervări prin e-mail, trimisă la adresa cultbuc@cervantes.es. Rezervarea este confirmată numai după primirea raspunsului în scris la cererea de rezervare.

Write A Comment