Muzică, nu zgomot. Povești cu și despre călătorii muzicale

Nu știu când și unde am auzit expresia asta cu “muzică, nu zgomot”, dar îmi place foarte tare. Așadar, începând de astăzi Ideile roșcate ale subsemnatei au un nou serial, cu și despre muzică. Și nu orice fel de muzică, ci acea muzică pentru care plecăm în lume să ne bucurăm de ea.

Cu muzica e simplu: nu cunosc pe nimeni căruia să nu-i placă. Sunt atât de multe genuri, atât de multe banduri și Youtube, Spotify, SoundCloud în viețile noastre încât pare imposibil să nu asculți. Nu-s vreo fină cunoscătoare, dar de o vreme sunt o fină consumatoare de muzică – cu cât mai diversă, cu atât mai bine. Desigur, ca orice om cu obsesii sunt destul de conservatoare, în sensul că până să introduc ceva în playlist, e nevoie de timp și convingere, dar altfel, trăiesc non-stop cu muzică. Da, dorm cu radioul deschis. Și mai mult decât atât, s-a întâmplat să fiu în niște conjuncturi în care să și co-organizez trebi cu muzică recent.

Acestea fiind spuse, o să urmeze o serie de interviuri cu iubitori-călători ai muzicii, pe care îi chestionez. Sigur că eu trebuia să răspund prima 😀

Prima amintire de la un concert live

Festivalul Internațional de Canto Haricleea Darclee. Aveam 12 ani și voluntariam acolo. M-a fascinat pe loc – desigur, un festival de muzică clasică nu e chiar un concert live, e mult mai mult de atât, însă senzația de piele de găină de la o arie am dobândit-o prima dată.

Cea mai mișto experiență de concert din România. Cea mai mișto experiență de concert din străinătate.

Roger Waters / The Wall din România, un vis devenit realitate. Cât privește internaționalul, David Gilmour într-o repetiție la Royal Albert Hall. Căci câteodată am noroc în viață 🙂

Prima dezamăgire muzicală live. Cine, când, cum.

Animal X la zilele orașului, apoi trupa SIMPLU la Balul Bobocilor. Cred că au fost foarte apropiate ca timp, altfel nu înțeleg de ce am ținut minte ambele povești.

Festival sau concert? Ce preferi?

Greu. Festivalul vine la pachet cu un vibe și o stare, concertul practic îți cere să vii cu ele de acasă. Problema-i când festivalurile devin din ce în ce mai mari, se fac de prea multe zile și nu mai apuci să intrii în vibe căci ai prea multe scene din care să alegi, ți-e și foame, ți-e și sete, parcă ai sta și la socializare, dar vrei și să mai dormi. Iar între timp căsuța de email adună responsabilități.

Experiența România vs străinătate. Se poate compara? Dacă da, cum? 

Cred că suntem la fel de bine ca internaționalul la ceea ce oferim ca sound pentru poveștile de techno, drum&bass, house, dance. Dar n-avem săli de spectacole cu acustică și nici cine știe ce stadioane ca să zici că ai experiența unui O2, de exemplu. O chestie atipică mi s-a părut la jazz. Cred că în România datorită festivalurilor mari începem să avem pretenții mai mari, sau cel puțin eu am. În străinătate, unde m-am mai nimerit la jazz, prin baruri (evident), mi s-a părut că nu acordă prea mare importanță detaliilor de tip acustică, vibe, ce face publicul în timp ce tu cânți, chestiuni din acestea aparent minore, dar ușor deranjante.

Bugetul de concert. Normal circle/ VIP experience sau nu contează locul, ci bandul?

Primul rând mereu la bandurile care îmi plac. Bine că nu concertează des în România. Aici oricum mai și trișez, căci de multe ori am acces în backstage, așadar s-ar putea să fie lucrurile mai altfel 🙂

Care e bugetul tău în medie pentru un festival? Dar pentru un concert?

Depinde de vibe, de grupul cu care sunt și de problemele medicale. Toată vara lui 2016 am luat pastile, așadar sfânta apă plată și turul festivalurilor din România. Se mai întâmplă să iau memorabilia dacă au – CDs, viniluri, cărți despre band, căni personalizate, tricouri, stickere. Se adună costurile :))) Și da, recunosc că am cheltuit o mică avere la EC anul acesta.

Cum alegi mijlocul de transport în comun până acolo, dacă nu e aproape de acasă?

Sunt foarte comodă, prefer mașina personală. De când cu Uber și în străinătate, nu prea mai folosesc mijloace de transport în comun.

Cum alegi unde stai? Airbnb, booking.com, prieteni sau cort?

Prieteni cam în 90% din cazuri, din simplu motiv că simt nevoia să povestim face to face ce s-a mai întâmplat în viețile noastre și pentru că mi se pare că e mare lucru ca cineva să îți deschidă ușa casei, să te asculte, să îți ofere de mâncare, să construiți momente și experiențe împreună care nu au neapărat legătură cu materialul ăsta care ne înconjoară. Apoi booking.com. Airbnb am folosit o singură dată vara asta, nu pot să zic că experiența m-a făcut să îmi doresc să mai caut și alte locuri.

Dacă e un loc nou, adaugi pe listă și  obiective turistice? Adaugi o zi în plus vacanței pentru a vizita locurile/zona?

Și dacă nu e un loc nou, tot merg să explorez ce-i local.

Vara lui 2018

Top 3 experiențe muzicale locale/internaționale. Plus pe unde ai fost și ce banduri ai văzut.

Jessie J la EC – habar n-aveam cât de faină e femeia asta. Bastille, din nou, la Summerwell. Și da, am pus mâna pe el. Băiatul care a cântat Halleluiah în față la Tate Modern din Londra și care m-a emoționat atât de tare încât am plâns.

Care e cea mai mare surpriză muzicală de care ai avut parte vara asta. Dar cea mai urâtă experiență.

Festivalul de Jazz de la Gărâna. Nu știu ce am păzit până acum. Iar cea mai urâtă … în sensul în care n-am înțeles ce se întâmpla pe scenă – spectacolul Miorița de la teatrul Auăleu din Timișoara, care are live band.

What’s next. Ce vrei să vezi până la sfârșitul anului.

Mi-am luat bilete la Hooverphonic la Brussels în septembrie, dar au amânat concertul pentru noiembrie. Nu cred că pot merge, din păcate. Și încă aștept să mi se așeze viața ca să văd dacă fug în sudul Franței unde Katie Melua are o serie de concerte la început de noiembrie. Altfel, mor de oftică că nu m-am mobilizat să-l văd pe Roger Waters în turneu în Europa. Aia e, mai vine el.

Și poza mea preferată de anul acesta: