După cum am anunțat deja pe Facebook, însă fără prea multe detalii, în fiecare luni, de la 08.15, voi povesti cu Dan Vasiliu, la Espresso, pe Radio Romania Cultural, niscavai chestiuni culturale internaționale care mi-au atras atenția, poate și ceva învățături de luat acasă și implementat.

Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments

Cu toate emoțiile din lume și fără să mai fi vorbit vreodată la radio în direct sau post-montaj (habar n-am nici terminologia aferentă, dar învăț, promit), astăzi m-am semi-bâlbâit pe două subiecte internaționale.

Detroit are un chief storyteller

Știrea am citit-o prima dată în The Guardian:

https://www.theguardian.com/cities/2017/sep/05/detroit-redefined-america-first-official-chief-storyteller

Pe scurt, Aaron Foley, un jurnalist de origine afro-americană este noul chief storyteller al orașului Detroit, care se confruntă în prezent cu o criză de imagine – sunt mai multe știri negative decât pozitive. Vorbim de un oraș cu o populație preponderent de culoare (peste 80% sunt afro-americani), care locuiește în peste 200 de cartiere, iar media locală acoperă prea puțin din viața reală a cetățenilor.

Acesta este primul job de chief storyteller din istoria Statelor Unite – probabil și primul din lume. Foley a fost editor la revista Blac Detroit și autor al cărții How to Live in Detroit Without Being a Jackass / Cum să trăiești în Detroit fără să fii un nemernic, și susține că localnicii merită povești mai bune și mai diverse despre realitatea din orașul lor.

Din punctul lui de vedere, în acest moment, Detroit este considerat un oraș ruinat, unde majoritatea fabricilor s-au închis. Din această cauză, în Detroit, artiștii se mută în locațiile abandonate, în timp ce orașul pare că renaște cu ajutorul grădinilor urbane.

Poveștile orașului se găsesc pe http://www.theneighborhoods.org/home

Ce oraș din România ar putea avea un chief storyteller?

Ideea mea roșcată pe foarte scurt este următoarea:

  • ca să păstrăm proporțiile din Detroit, ne-ar trebui un oraș unde populația este preponderent de altă origine, informațiile în presa centrală sunt foarte puține și de obicei despre lucruri negative
  • poate Harghita / Covasna se încadrează. La Sfântu Gheorghe încep să se aduce povești din ce în ce mai frumoase – teatrul montează spectacole ale celor mai cunoscuți regizori români – Vlad Massaci, Carmen Vidu în stagiunea curentă, mocănița care face legătura între Sfântu Gheorghe și Comandău, turiștii/pacienți care vin la tratament la centrele din Sfântu Gheorghe.

Se deschide Luvru în Abu Dhabi

Știrile cu detalii le-am luat de aici:

https://www.louvreabudhabi.ae/en/about-us/architecture

https://www.nytimes.com/2017/09/06/arts/design/louvre-abu-dhabi-opening.html

http://edition.cnn.com/style/article/louvre-abu-dhabi/index.html

Designul noului muzeu aparține lui Jean Nouvel, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți din lume. Acesta este destul de familiar cu arhitectura din Orientul Mijlociu, printre alte el a semnat designul și Muzeului Național din Qatar.

Construcția propriu-zisă a lucrării a început în 2007 și urma să fie finalizată în 2013, apoi în 2016 – din păcate, criza financiară și prețul scăzut al petrolului au întârziat finalizarea clădirii impresionante. Cu certitudine se va deschide pe 11 noiembrie 2017.

Simbolul central este domul pe care îl recunoaștem și din celelalte elemente definitorii ale culturii arabe. Cupola/domul permite lumină naturală înăuntru clădirii printr-un design special, în formă de stele.

Abu Dhabi a plătit Franței $525 milioane pentru a folosi numele de Luvru și alți $750 milioane pentru a angaja manageri culturali din Franța, notează Associated Press. Luvru din Paris a fost de acord să împrumute numele pe o perioadă de 30 de ani și 6 luni, să aibă expoziții temporare pentru 15 ani și lucrări de artă pentru 10 ani.

Suprafață expozițională permanentă de 6000 m2, suprafață expozițională temporară 2000 mp2. Muzeul va cuprinde colecții de artă din antichitate până în modernism.

Expozițiile temporare de la deschidere anunță prezența a peste 300 de lucrări de artă din 13 insituții de artă din Franța, ca Louvre, Musée d’Orsay și Centre Pompidou. Leonardo da Vinci “La Belle Ferroniere”, Claude Monet “Saint-Lazare” și Henri Matisse “Still Life With Magnolia” se vor regăsi pe pereții noului muzeu.

N-am nicio idee roșcată pe subiectul ăsta, lumea arabă este absolut fascinantă și nu cred că vreodată România o să aibă parte de atâta strategie și determinare să facă lucrurile să meargă cum se chinuie băieții ăștia.

Write A Comment