Dragă TIFF 2017

Mulțumesc! E cum am scris pe Facebook mai devreme: A fost un #tiff2017 fain. 19 filme, niște interviuri, niște experiențe noi, niște prieteni, niște petreceri, Alain Delon, manele, scările de la Belvedere, varza a la Cluj, înghețata cu spirulină. Nu neapărat în această ordine.

Dar să le luăm pe rând.

Filmele

Musai, dar musai, trebuie să vedeți Soul. Am povestit deja despre el aici.

Apoi, God’s Own Country. Alec Secăreanu e absolut minunat în rolul principal. Pe scurt, se pare că God’s Own Country Film, filmul despre povestea de dragoste dintre doi homosexuali, negociază acum cu un distribuitor român. Noi, ăștia normali la cap săturați și para-saturați de Coaliția pentru Familie, sper că o să susținem filmul ăsta și orice alt semn de respectare a oamenilor din jurul nostru și mai ales a intimității lor. Altfel, e must see, și cum a spus regizorul “this movie has a happy ending because we need this type of story. And we need hope. De fapt, hope ăsta e necesar pentru fiecare dintre noi în ale dragostei. Bonus, melodia Call me maybe. Superb.

Familia mea fericită a câștigat marele premiu. Merită să-l vedeți, mai ales că s-ar putea ca unele dintre voi să vă recunoașteți în personajul principal, o femeie care își caută liniștea.

Despre trup și suflet. O poveste de iubire, niște simboluri cu alter-ego foarte interesant prezentate. Și nu mai zic nimic mai mult, o să fie în cinema din 30 iunie, trebuie să-l vedeți. Mai multe detalii, aici.

Povestea iubirii. Un basm marca Radu Mihăileanu, unul dintre cei mai faini regizori români. Filmul are la bază cartea Povestea iubirii, să faceți cumva să vedeți/citiți.

Regii manelelor. Mie mi se pare un documentar care trebuie – nu putem să ne ascundem după deget și să ne prefacem că maneliștii nu există. Iar documentarul BBC prezintă două lumi, cea a tarafelor și cea a maneliștilor. Bravo, echipa TIFF, pentru curaj și inițiativă. Și îmi pare bine că lumea s-a distrat la concert și a dansat și s-a simțit bine – trăiește clipa.

Interviuri

O să public în printul Business Review interviul cu directorul artistic al Filarmonicii Cluj pentru povestea absolut incredibilă din spatele montajului Metropolis, de care am povestit deja aici.

De asemenea, vreau să-mi rămână și aici, printre ideile roșcate, și întâlnirea cu Derek Jakobi, ceva absolut fenomenal din cadrul TIFF Lounge.

− A fost un moment groaznic. E momentul de care orice actor se teme. Nu li se întâmplă decât unora, dar e un fel de boală, și e oribilă. Jucam Hamlet și eram la finalul unui turneu mondial, la Theatre Royal din Sydney, Australia.

Era ultima zi a turneului, o zi de sâmbătă, și mă aflam în culise. Trebuie să știți că am jucat rolul Hamlet de vreo 400 de ori în toată cariera mea.

Producția era gândită în așa fel încât urma să intru, după pauză, direct cu monologul “To be or not to be”. Orice actor care l-a jucat pe Hamlet știe că, înainte de “To be or not to be”, în sală se instalează o liniște care e de-a dreptul palpabilă. Fiecare spectator se apleacă în față câțiva centimetri, pentru că, din toată dramaturgia lumii, aceasta este replica pe care o așteaptă cu toții.

Unii știu și continuarea, dar toți știu “To be or not to be” și, dintr-odată, văd un actor în carne și oase care o spune.

La asta mă gândeam în culise, înainte să intru. Și, brusc, mi-a trecut prin cap – Ce s-ar întâmpla, oare, dacă actorul care-l joacă pe Hamlet ar uita textul? Ce s-ar întâmpla?

Și apoi, imediat, mi-am zis – Vezi-ți de treabă...

Am intrat în scenă și am început monologul:

“To be or not to be, that is the question:
Whether ’tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune
Or to take arms against a sea of troubles…”

… What the fuck was next?

Uitasem tot. Uitasem complet ce urmează. Și, dintr-odată, toți porii din corpul meu s-au deschis. Transpirația curgea pe mine și costumul mi se înnegrise.

Dar, din fericire, în timp ce corpul meu devenea tot mai fierbinte și mai fierbinte, creierul meu a trecut pe pilot automat. Brusc, creierul meu s-a făcut de gheață. Și a mers mai departe:

“… against a Sea of troubles,
And by opposing end them: to die, to sleep
No more; and by a sleep, to say we end
the heart-ache, and the thousand natural shocks
that Flesh is heir to?…”

Am mers mai departe și am terminat piesa într-o stare de spaimă catatonică. Am dus rolul până la sfârșit, dar n-am mai urcat pe scenă vreme de doi ani.

*citiți, vă rog, tot, pe PressOne.

Alain Delon

Nu-s vreo fană, dar sunt absolut de acord că-i un bărbat frumos, inclusiv la cei 82 de ani ai lui. M-a surprins cu energia lui și cu simțul umorului. De la conferință, am păstrat doar două lucruri. Primul este despre dragoste și sună cam așa:

Dragostea e lucrul cel mai important în viaţă. E lucrul care mă interesează cel mai mult. Iubesc femeia. Femeia e iubirea.

Iar al doilea este despre sfatul lui către un actor la început de carieră.

Am un sfat care m-a urmărit toată viaţa. Când mi s-a propus primul film, am spus că nu asta e cariera mea, dar am acceptat. În dimineaţa de dinainte de prima zi de filmare, regizorul Yves Allégret mi-a spus: „Alain, ascultă. O să îţi spun ceva foarte important şi trebuie să faci aşa: fii cea ce eşti, priveşte cum priveşti tu, zâmbeşte cum zâmbeşti tu (…) Nu juca. Fii tu însuţi. Trăieşte!”

Mai multe, citiți vă rog în Ziarul Metropolis.

Experiențe made in Cluj

Am ajuns după ani de zile în Grădina Botanică. Frumos că-i verde iar grădina de trandafiri impresionantă, dar altfel, plantele mi s-au părut cam neîngrijite.

Tot la experiențe noi, o să trec și concertul lui Jurjak în ploaie. Mie îmi place mult de ei, doar că n-am ajuns niciodată la un concert al lor. Oh, well. A venit tocmai la TIFF momentul.

Palinca de pere de la Vărzărie care merge brici cu varza a la Cluj cu ciolan. Da, da, vorbesc despre absolut bunătăți.

Surpiza de la Olivo cu meniul de mâncare. Am mâncat o pulpă de porc cu sos de cafea și piure de păstârnac de și acum poftesc numai când mă gândesc.

Multitudinea de restaurante care îți oferă reducere pe perioada TIFF-ului. Eu acum am descoperit Narcoffee, absolut geniali, cu o cafea foarte aromată. Mi-am tot propus să ajung și la Roots, dar cu siguranță data viitoare.

Evident, o zamă la ZAMA.

Iar pe final, o vizită la Doamna T, e absolut genial. Călătorie în timp cu muzică foarte faină.

Foto: TIFF