“Am servit împreună un pahar cu vin, am povestit ce-a mai făcut fiecare și ne-am dat seama că nu suntem ce-i lipsește fiecăruia. (…)
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Pe la 14, eram la bibliotecă iar tu mă făceai să vreau să citesc. Din toată literatura universului, mi-ai dat să citesc nunta din cer. Mi-ai zis că m-ai găsit printre rânduri și vrei să te caut și eu.
Am ajuns să scriu nunta din cerul gurii, sărutul tău nu mi-a aflat perechea nici până azi. Nu te-am găsit acolo, nu erai scrisă încă, așa că am încercat eu. La început, nu-ți știam decât două cuvinte. Le auzisem undeva la televizor și din ziua aia am fost convins că asta vreau să fac. Să te învăț literă cu literă, cuvânt lângă cuvânt, să te citesc scriindu-te. Mai apoi, căzându-mi în mâini Visul, te-am iubit acolo în peisajul acela dezolant. (…) Plângeau platanii deasupra ta, iar dedesubt mocneau ferestre sufletești, nedeschise. Erai de nedescris, iar eu scriam a mia oară aceleași două cuvinte.
Târziu, mi-ai dedicat un poem, cu roze și așteptări, răspunsuri și petale:
Și-nec în sughițuri petale de roze,
căci noi de iubire pământul suntem.
Te-nec în petale,
mă-nec după tine.
Scufundă-mă! Îneacă-te!
Mi-ai zis să nu deschid ochii, să nu clipesc, să nu fur, să nu ucid petale, să nu mai țipe gălăgia din priviri, să văd cât de frumos pictezi pe dinăuntru. Să mor fericit, să mă visezi pentru prima dată. Să ne iubim. Să murim.
Într-o vară, pe la 16, ai dispărut pentru totdeauna. Te-ai mutat din sertarul meu pe raftul de unde nu mai puteai să-mi vorbești. Mi-ai întors spatele iar eu ți-am întors pagina. (…)
La 18, când îți aflasem deja trei cuvinte din care te împletisem cu măiestrie într-un nod, m-am făcut că plouă, ningea, tu viscoleai. Îmi trebuia o țigară, să termin odată cu tine. Să te închei și să-mi pun și mie capăt.”
Aceasta nu este o scrisoare a mea, în schimb este o declarație de dragoste a lui. O formă de literatură care mie îmi este străină, pe care n-am explorat-o suficient până la cei aproape treizeci de ani ai mei. E o bucată dintr-un paradis, paradisul lui Marius C. Chirănuș, Neica pentru cei apropiați. E o poveste personală, a lui, fragmentată în iaduri, 13 la număr, despre femeile din viața lui. E Utero Paradis. Și da, este literatură erotică.
Am crezut întotdeauna că adevăratele cărți sunt acelea care te lasă la sfârșit cu un set de întrebări. Iar fiecare capitol din Utero Paradis mi-a ridicat niște întrebări care au legătură cu alegerile mele personale. Totodată m-a făcut să zâmbesc la fiecare nou iad, în care una dintre femeile prezentate n-a făcut ceva pentru el: nu l-a iubit, nu i-a gătit, nu i-a citit, nu i-a scris, nu l-a salvat, nu i-a promis etc. Ele NU. Dar oare, tu, ca cititoare, ai fi transformat vreuna dintre negații în afirmație? Însă pentru răspunsuri este nevoie să parcurgeți capitol cu capitol, să vă întrebați ce ați fi făcut voi în locul lor. Iar dacă Marius e Neica și Neica e Marius și ispita din purgatoriul lui suntem noi, cititoarele Utero Paradis, zic că suntem pe drumul cel bun: protagonistul este un tip extrem de pasional și de ancorat în jocuri de cuvinte suprarealiste, care te duce în dormitoare ce-ți par familiare și în situații în care te-ai regăsit cel puțin o dată. Iar pentru asta, prietene, chapeau. E o artă să scrii despre viața cotidiană cu măiestria cu care spui tu “Mai devreme am visat că te țineam de mână și te duceam să-mi vezi adevărul, să știi că minciunile nu vor fi fost ale tale în plin. N-am avut niciodată timp să-ți arăt că dacă ce-am făcut până acum te-a speriat, atunci ce voi spune de aici încolo, o să te cutremure.”
Vestea bună este că mai există și astfel de bărbați. Vestea proastă e că s-au mutat deja de o vreme din țară. But one can only hope.
Apropo, dragă Marius, te rog să ne mai scrii. Mai trezim niște chestiuni în noi cum ar fi zâmbetul ăla complice că da, nici noi NU.
Întreabă-mă de carte, s-ar putea să știu unde o găsești. Și da, vrei s-o citești.
Photo: Unsplash.com
