Comunicarea PR-jurnalisti: followup-ul telefonic

Dragi agenții de PR,

Avem, din nou, o problemă. Noi nu știm să vorbim la telefon. Așadar, las aici un scurt ghid de bune practici, mai ales pentru (sper) juniorii care au ca job followup-ul telefonic.

Suntem de profesie jurnaliști, așadar ne așteptăm ca lumea, în special oamenii de PR, să ne sune să ne propună subiecte sau să facă follow-up telefonic. Din păcate, mă lovesc de niște situații care au început să mă enerveze și mă gândesc că poate nu i-a învățat nimeni. Mă ofer eu voluntar.

Când suni o persoană cu care n-ai mai vorbit vreodată sau n-ai vreo relație deja creată, prezintă-te cu prenume, nume, agenție/client. În 99% din cazuri, pentru că există o poezioară care se recită, oamenii nu se prezintă. Apoi, ei sunt șocați că-i întrerup și-i întreb cu cine vorbesc.
Dacă n-am vorbit niciodată în viața asta, este total inutil să mă întrebi ce mai fac. Poți în schimb să mă întrebi dacă am răgaz să vorbesc cu tine, răspunsul meu e mult mai important decât banalitățile legate de ce mai fac eu.

Apoi, content related.

A. Majoritatea telefoanelor de follow-up sunt pentru participarea la evenimente. Aici intervin niște chestiuni care țin mai degrabă de șapte ani de-acasă decât de meseria de PR.

“Bună, Oana, ți-am trimis un email și aș vrea să știu dacă l-ai primit”. No shit. Primesc, în medie, pe zi, 120-150 emailuri pe cinci conturi de email. Da, probabil l-am primit. Dar n-ar fi mai simplu să zici “Bună, Oana, ți-am trimis o invitație la evenimentul x, care e în data de y, la ora z, ai primit? Ai văzut invitația? Poți ajunge?”. Nu, nu e mai simplu. Pentru că eu am toată răbdarea din lume și te întreb detaliile. Iar aici, surprize.
În 99% din cazuri, oamenii care fac followup telefonic NU ȘTIU DETALIILE EVENIMENTULUI. N-aș fi scris asta dacă nu mi s-ar fi întâmplat doar ieri să facă 3 agenții diferite followup telefonic cu mine și când le-am cerut detalii – surprize, surprize.

Oana, te invităm la un vernisaj.

Nu pot ajunge la verinisaj, dar cât ține expoziția?

Nu știm.

Ți-am trimis o invitație, poți ajunge?

N-am primit nimic.

Dar caută în email.

Genul ăsta de răspuns mă face să închid direct telefonul, nu înainte în a explica că mi se pare că-s neprofesioniști. După ce că nu m-ai întrebat dacă am răgaz să-ți răspund la întrebări, mă și cerți că mi-am permis să trec peste emailul de la tine? Îmi iau singură un colț și mă așez la el.

NB: Atât eu, cât și mulți alți prieteni din presă, atunci când venim la un eveniment, anunțăm înainte. Niciodată în viața de jurnalist nu m-am prezentat neanunțată la vreun eveniment. Desigur, sunt mulți care vin neinvitați, însă nu-i cazul în ceea ce mă privește, asta dacă ai habar cumva cu ce mă ocup eu în termeni de scriitură. Unde iar avem o problemă, dar despre acest subiect, într-un post ulterior.

B. Followup-ul pe comunicate de presă trimise. Mi se pare fain și util să mă tragi de mânecă că ai trimis ceva în contextul în care ți-am spus deja că primesc sute de emailuri pe zi. Doar că și aici intervin surprize.

Oana, ți-am trimis un comunicat despre X. Crezi că poți scrie ceva? Dar despre ce e vorba? Ei, vezi tu acolo.

Răspuns: NU. M-ai sunat, spune-mi despre subiect, dacă tot m-ai prins la telefon. Din nou, în 90% din cazuri, habar n-au ce e scris în comunicat.

2. Mi-ai vândut un subiect, ți-am zis că mi se pare interesant, doar că am o problemă cu timpul, n-ai mai revenit cu followup-ul. Dacă eu îți zic că e ok să mă tragi de mânecă, de ce n-o faci?

NB: După niște ani de presă, am capacitatea de a filtra informații. 75% din email este junk, nu mă interesează nimic din ce e acolo. Dar îmi trec prin fața ochilor și cumva înmagazinez, chiar dacă nu este un domeniu de interes pentru mine. Ca să răspund la dilemă, da, citesc toate emailurile.

NB2: Pentru că nu mai lucrez full time ca jurnalist, am o oareșicare libertate să scriu despre subiectele care mă interesează într-un ritm propriu. Nu mai traduc de ceva vreme comunicate de presă, ci prefer să îmi aduc contribuția jurnalistică on the topic. Din păcate, în epoca copy/paste, a falsurilor și a clickurilor, aproape nimeni nu mai apreciază faptul că stau și rumeg niște timp înainte să public ceva, făcând research serios și cerând diverse opinii altora mai deștepți ca mine, ca să nu scriu bălării, ci chestii care să facă diferența. But, again, se pare că stilul meu nu-i pe placul tuturor și mai tare deranjez echipa de PR cu special requests decât o ajut.

Am mai scris și despre relația cu agenția de PR, comunicatul de presă și vânătoarea de subiecte.