E un timp pentru toate, se spune, dar mai ales e un timp pentru decizii de a schimba viața culturală a unui oraș. Buzăul este un oraș relativ mic, cu relativ puțini locuitori, care nu excelează neapărat cu altceva decât industrie (câtă mai e) pe plan național. Iar până acum trei ani, când Mihaela Constantinescu s-a ambiționat să facă un festival de film la Buzău, în orașul ei natal, părea că nu se întâmplă chiar nimic aici. Cea mai faină parte este că a găsit o ușă deschisă la autorități – primărie în special, și aduce aici, pentru al treilea an consecutiv, filme de artă din zona CEE. Într-un interviu pe care mi l-a acordat pentru prima ediție de BUZZCEE, mi-a spus următoarele:
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
The idea was to find relatable, public-oriented films, the kind of films that show the close ties between our culture and the CEE region in general. We all have much in common. Our humour is pretty much the same, our dramas and way of life… We should embrace all these similarities. Plus, we don’t get many chances to see films produced in the region. That’s why we tried to include the whole package: features, documentaries and short films.
Cam despre asta este vorba la Buzău. De ce să vii aici? Sau măcar să spread some love on their social media platforms?
- Peste 60 de filme de artă din regiune. Bonus, deschiderea oficială a fost cu documentarul România Neîmblânzită, pe care eu personal l-am văzut a șasea oară.
- Se marchează Centenarul cu o serie de filme românești cu flavour istoric. Gen Mihai Viteazul (1970), Columna (1968), Haiducii lui ȘapteCai (1970).
- Poți revedea On body and soul, unul dintre cele mai premiate filme în 2017, care are o emoție incredibilă și care inevitabil mișcă ceva în tine.
- Pentru pasionații de dans, musai de văzut REVOLUŢIA BREAKDANCE, în regia lui Steve Won, o poveste emoţionantă şi bine ritmată despre Flying Steps, un grup de breakdance veteran pe scena germană. Cât de greu este să-ţi păstrezi şi cariera şi familia şi mobilitatea de B-Boy pentru 20 de ani? Povestea lor de succes ne arată că este posibil, dar deloc uşor.
- Tot pe musai-list este și documentarul Dacii Liberi, al regizorilor Andrei Gorgan şi Monica Lăzurean-Gorgan, are următoarea poveste: locuitorii unui sat dacic, un grup cu convingeri mistice, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetuza Regia şi participanţii la Congresele de Dacologie, sunt uniţi de pasiunea comună pentru daci, dar despărţiţi de perspectivele diferite asupra unui episod istoric care devine tot mai popular în România.
- Toată secțiunea de Perspective Feminine – așa, doar pentru că în lumea asta, femeile nu sunt neapărat promovate pentru munca lor.
- Povestea trupei Vunk – Jur să spun adevărul, un documentar care prezintă atât istoria trupei Vunk, din 1989, de când fondatorii trupei, Cornel Ilie și Nicu Sârghea, erau în clasa a patra, cât şi modul în care s-a dezvoltat industria muzicală românească. Apropo, citiți argumentul lui Cornel Ilie în Republica.
- Oamenii chiar colorează orașul în galben – ți-e mai mare dragul să vezi așa mulțime de oameni îmbrăcată cu tricouri galbene.
- Toate proiecțiile sunt cu intrare liberă.
- Este foarte, foarte, foarte aproape de București.
În plus, viața în orașele de provincie poate să fie surprinzătoare: am descoperit niște magazine boutique extraordinar de faine, niște țesături calitate superioară și un client service de excepție. Bazarul este o experiență în sine, ca și plimbarea în Dragon Mall. Curtea Berarilor este the place to be, mai ales că au un meniu foarte simpatic și o mâncare corectă.
Oricum ar fi, desfășurarea de forțe de aici mi se pare surprinzătoare. Cam așa încep marile istorii, cu multă muncă și foarte multă pasiune. Mă înclin, dragilor, pentru munca pe care o depuneți. Sunteți un super exemplu pentru mediul cultural din România!
Fotografia am luat-o de la Mihaela, e muuult prea frumoasă 🙂
