Romania mea a ieșit astăzi la vot. 49% din populația cu drept de vot a ieșit la urne. Aceasta este știrea. Această știre va deveni istorie. Iar eu … eu sunt unul dintre acei tineri care n-are de niște ani televizor. Primesc totul în timp real pe telefon – câteodată și știrile înainte să devină știri. Dintr-un motiv pe care nu mi-l pot explica, nu mi se încarcă live streaming-ul Antena 3. Așadar, mă uit la Digi24. Nu m-aș uita – cuplul Prelipceanu – CTP mi se pare extrem de plictisitor. Eu cred că Prelipceanu e jurnalist foarte bun, dar trebuie să pună întrebări ușurele ca să-i lase timp lui CTP să ne țină din comparații în metafore în plimbări prin 1900 toamna și înapoi la știrea momentului. Lucru care mă plictisește. Teribil. Însă în lipsă de altceva, ascult.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Și am ascultat un răspuns popescian la fericirea dumnealui cu privire la votul de astăzi. Că abia acum ne-am trezit. Noi, tinerii. Că în 2016, post-Colectiv, ne-a fost greu. Sinceră să fiu, încropeala cu Cioloș și comunicarea ambiguă a USR nu mi-a dat nicio încredere, habar n-aveau nici ei ce făceau mai exact. Dar am votat, așa cum votez de fiecare dată, când trebuie să-mi exercit dreptul la un viitor mai bun, nu când mă cheamă “aleșii” pentru aberațiile din capul lor cu titlu fastuos de “referendum”. Da, despre referendumul vieților altora vorbesc. Tot CTP a spus că în sfârșit avem un parcurs european și că putem fi eu-români. Nu mi-e clar ce înseamnă asta, prietenii mei de peste tot din Europa au stat la cozi să voteze cu orele, că așa se poate la noi. Și au strigat “hoții” când BEC a decis să nu prelungească ora de vot. Am înjurat și eu tare în gând – nu înțeleg de ce nu sunt oamenii lăsați să voteze, dacă tot s-au așezat la o coadă și așteaptă acolo de ore. Halal democrație. Super europenism.
Eu cred altceva. Eu cred că ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015 în Colectiv a afectat superficial o țară întreagă. Ne-a șocat și am plâns atunci. Au murit 65 de oameni, poate unii dintre ei prietenii noștri, au fost acolo alți 300. Poate 400, sunt destul de obosită și mi-e lene să caut pe google numărul exact. Puteam să fiu eu sau tu sau oricine are o pasiune pentru muzica live. Dar n-am fost. De aceea votul nu era o miză foarte mare – trecuse deja Colectivul, iar în mentalul colectiv – cel puțin în afara Bucureștiului, nu cred că tragedia a mai contat cu adevărat ca forța care să te scoată din casă pentru vot. Pentru că noi am fost printre cei norocoși, căci trăim în țara unde NOROCUL este cel care contează. Să nimerești un doctor bun, să nu iei o infecție din spital, să ajungi la o școală bună, să nu ia foc clubul unde te duci să te simți bine etc. Cum ziceam, noroc.
Însă ce ne-a lovit pe toți în mod egal a fost 10 august 2018. Același București, aceeași Romania, doar că 100.000 de oameni. Tineri – tineri de peste tot din lume, veniți acasă. Noi, prietenii noștri. Nu eu, eu n-am fost acolo. Și mi s-a rupt sufletul când am aflat că prietenii mei – prietenii noștri, au fost gazați. Și s-au aruncat cu toate minunile. Și am prieteni cărora le-au rămas cicatrici de la 10 august 2018. Dacă la Colectiv șansele să cunoști pe cineva din cei aproximativ 400 de oameni erau mici spre deloc, din 100.000 oameni care au fost în Piața Victoriei pe 10 august, e aproape imposibil să nu cunoști pe cineva.
Gazarea în piața publică e un gest pe care nu știu să-l descriu. E la limita nebuniei clasei politice, dar având în vedere cine ne conduce, nimic nu e imposibil. Atunci a fost momentul când foarte mulți prieteni și cunoscuți au început să construiască alături de partidele tinere. Ieși în stradă să-ți ceri drepturile democratice și poți muri intoxicat. În piața publică, nu pentru că un tembel de proprietar de club a ales variantele cele mai ieftine de decor & tehnică. Aici s-a ajuns. Ăștia sunt cei care ne conduc.
De aia ne-am mobilizat. Ca să nu se mai repede vreodată în istoria României 10 august 2018. Nu pentru Europa, nu pentru credințe europene și alte lucruri pe care niciun partid politic din cursa pentru europarlamentare nu le crede pe bune. Europa e în derivă de ceva vreme. Am mai spus-o și o mai spun: Robert Schumman a fost un băiat extrem de deștept, care din păcate pentru noi, a gândit o structură de doar 50 ani. Se simte și se resimte lipsa strategiei și loviturile puternice din interior. Personal, din cunoștințele mele reduse de politică internațională, nu cred că UE o mai duce mult – tare sunt curioasă câți eurosceptici sunt la aceste alegeri în PE. Am o bănuială că mult mai mulți ca mandatul trecut – și n-are legătură cu partidele socialiste mari așa cum jurnaliștii români își dau cu părerea, ci pentru că lumea, peste tot în Europa, s-a săturat de politică și minciuni. Dacă voi credeți că doar la noi e cu Dragnea și PSD, aș vrea să vă uitați la vecinii ungari, precum și la vecinii mai îndepărtați polonezi. Sau și mai amuzant, la situația cu Brexitul. Apropo, partidul pro-Brexit a luat cele mai multe voturi la aceste alegeri – și cât s-a mai scris despre un nou referendum în UK și o posibilă rămânere a lor în UE. Poporul știe mai bine decât orice efort de public affairs & interesele companiilor gigant. Nici ei n-au înțeles nimic.
Vreau să le mulțumesc tutoror prietenilor și cunoscuților care au stat la coadă ore în șir pentru vot. Mă înclin în fața tutoror prietenilor și cunoscuților care voluntar și apolitic s-au înscris să fie observatori la vot. Mulțumesc părinților și bunicilor care au înțeles că măririle de salarii și pensii sunt datorate nouă, celor care plătim de ne ies pe ochi taxe și impozite. Și că fiecare măsură nouă nu face altceva decât să ne alunge efectiv din țară.
Mie Romania mi-e acasă. Eu simt că nu mi-am terminat încă treaba aici. Mai am de construit și de pus umărul la a face bine. Nu-i deloc ușor, dar zilele ca 26 mai 2019 sunt motive suficiente să mergi mai departe. Normal că am ales răul cel mai mic la votul de astăzi. Important e că răul cel mare e acum lovit din toate părțile și aștept cu nerăbdare ca 27 mai 2019 să devină o zi istorică. Om trăi, om vedea.
Mulțumesc, Romania, te iubesc. Știam că se poate, dar nici eu nu mă așteptam să se poată atât de bine. 49% la vot și încă se numără.
