De anul trecut am experimentat o frică teribilă să vorbesc despre temerile mele, frică care a degenerat în niște probleme cu încrederea în mine. Dar n-a fost timpul așa. De când mă știu, am vorbit foarte deschis despre mine, răspunzând sincer la toate întrebările și explicând că nu sunt în zona mea de comfort pentru cele a căror răspuns nu voiam să-l zic cu voce tare. Chestiunea cu neîncrederea a început de undeva de prin…
Pentru că n-am găsit încă modalitatea să mulțumesc universului pentru toate experiențele pe care mi le oferă și toți oamenii pe care mi-i scoate în cale, arătându-mi astfel că-i perfect normal să am frici în măsura în care am și bucurii, las Londrei niște lacrimi de fericire combinate cu picăturile de ploaie care-mi curg pe obraji. Da, despre plans o să vorbesc. Poți să râzi și să plângi în același timp, iar ăsta-i unul dintre…
Azi, acum trei ani. A plecat dintre noi una dintre persoanele cu care am crescut, m-am maturizat, am râs, am împărtășit bucurii și tristeți, am petrecut până dimineața, m-a ascultat mereu, mi-a răspuns mereu la telefon, m-a binedispus, m-a ajutat și mi-a dat tot timpul senzația de bună dispoziție pentru că avea tot timpul un zâmbet absolut minunat. Da, a plecat, și a scris și a relatat presa locală și națională într-o cheie…
De fapt, toți oamenii plâng. Mai puțin eu. Îi povesteam unui amic zilele trecute că n-am mai plâns de ceva vreme pentru mine – pur și simplu mă sugrumă tristețea, dar nu o pot exterioriza altfel decât povestind cât de tristă sunt. Nu plâng, nu stric, nu sparg, nu urlu. Povestesc. În schimb, de câte ori îmi amintesc de bunici sau de tata, instant lăcrimez. Căci viață. Am plâns mult după ce n-a mai fost…
