Fix 10 ani au trecut de când am vorbit ultima dată cu tata. Era un 23 octombrie. Îl durea tot. Abia vorbea. Doar ce îl aduseseră acasă de la spital. Practic, așteptam să-i cedeze unul dintre organe ca să nu-l mai sedăm cu morfină. Și chiar și atunci, când l-am întrebat, “tata, ce mai faci?”, mi-a spus că “bine”. Era o zi bună, nu luase încă morfină, îi punea mama ceva plasturi care să amelioreze…
Tag