culturALE

Violența domestică, aceste vânătăi ascunse ale oamenilor de lângă noi

Pinterest LinkedIn Tumblr

Sunt cărți pe care le citești și simți cum vorbesc despre tine. Sunt cărți care povestesc realități din care ți-ai dori să faci parte. Și mai sunt cărți care te cutremură, vorbind despre subiecte tabu. Iar unul dintre ele este violența domestică, probabil cel mai ignorat subiect din lume, fiind o rană deschisă pentru oameni din toate categoriile și păturile sociale, peste tot în lume, aceste vânătăi ascunse ale oamenilor de lângă noi.

Editura Nemira a lansat de curând Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide, cartea jurnalistei Rachel Louise Snyder despre fenomenul „terorismului intim“ și extinderea violenței domestice în SUA, cu studii de caz, analize și portrete, istorii personale și miturile care înconjoară această temă în discursul public: transformarea victimei în vinovat, violența recurentă la agresori, ideea că violența domestică e o chestiune tabu. Printr-o cercetare aprofundată a mărturiilor adunate de la victime, de la agresori, de la oamenii legii și de la diverse ONG-uri, Snyder ajunge la rădăcina violenței domestice și la consecințele ei indiscutabile pentru întreaga societate și face cunoscuți pașii necesari pentru a o reduce cu adevărat.

Cărțile informează, educă empatia, stârnesc discuții. Încurajăm cititorii să fie conștienți de problemele celor vulnerabili din jur, să se implice, să ajute, să vorbească, să nu se teamă să ceară ajutor și astfel, mai puține vănătăi vor rămâne invizibile.

Pe lângă munca jurnalistică enormă depusă pentru această carte, ani de zile de interviuri, research și discuții cu familiile victimelor, sunt câteva lucruri care te șochează în firul narativ ales: puterea părinților de a vorbi despre pierderea fiicei și a nepoților, munca de research efectivă și nu în ultimul rând, perspectiva agresorului. Aceste vânătăi ascunse.

Violența domestică nu este ca oricare alt delict. Nu se întâmplă din senin. Nu se întâmplă pentru că cineva se află la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Casele și familiile noastre se presupune că sunt teritorii sacre “raiul într-o lume nemiloasă” (…). Aceasta este partea care o face de neconceput. Este violență din partea cuiva care pretinde că te iubește. Este deseori ascunsă și față de cei mai apropiați confidenți și, de cele mai multe ori, violența fizică este mai puțin dăunătoare decât violența emoțională și verbală.

Deși n-am fost niciodată victima violenței domestice și nici n-am asistat vreodată la așa ceva în familia mea, cunosc situații de femei blocate în relații unde violența domestică are diferite valențe – de la tatăl agresiv, la soțul agresiv și chiar copilul-adolescent care și-a bruscat mama, de mai multe ori chiar.

Din păcate, în România, victimele violenței domestice sunt prea puțin sprijinite, și spun asta din experiența mea: polițiști care au râs de relatările prietenelor mele despre actele de violență care se întâmplau acasă, situații în care victima era așezată și interogată la aceeași masă cu agresorul, ordine de restricție încălcate care nu au dus la nicio repercursiune.

Pentru că noi aici trăim: în lumea unde problemele de acasă le ascundem sub preș, să nu  cumva să știe lumea și vecinii ce ni se întâmplă nouă. Nu vorbim despre ele și credem că dacă nu vorbim, ele nu se mai întâmplă. Sau nu lasă urme.

Recent, o prietenă m-a întrebat

De ce nu se vorbește mai mult despre frica de povesti ce ți se întâmplă acasă?

Eu n-am știut ce să răspund. Doar că-i foarte greu să ceri ajutorul. Și să găsești sprijin, mai ales într-un subiect atât de sensibil cum este violența domestică.

Cu ocazia publicării acestei cărți, editura Nemira derulează alături de Fundația Anais o campanie de informare și sensibilizare pe subiectul violenței domestice, în contextul în care România se situează pe locul 14 în statistica țărilor europene cu cea mai mare incidență de cazuri de violență domestică și, conform statisticilor oficiale ale Poliției Române, 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin o dată în viață (Studiul FRA, 2014).

Personal, am mai povestit și pe acest blog, și în diferite alte situații cât de greu mi-a fost să depășesc niște situații, de la chestiuni de depresie cauzată de moartea unor oameni dragi, familie și prieteni, la burnout și frici de tot felul. Deși în 99% mi-e efectiv rușine să cer ajutorul pentru mine, tot în 99% din cazuri realizez că doar cu ajutor extern pot merge mai departe. E al dracului de greu, dar e foarte important să îți găsești stâlpi de susținere când te-ai convins că ai nevoie de ajutor și de o schimbare.

Nu suntem singuri. Știu că pare, dar nu suntem. Trebuie doar să ne convingem că este cazul să cerem ajutorul. Și chiar dacă nu se întâmplă minuni din prima, speranța rămâne. Sunt oameni care înțeleg perfect prin ce trecem și ne pot ajuta. Măcar să ne asculte vorbind despre problemele noastre, dacă nu mai mult – ele se aud altfel spuse cu voce tare decât atunci când se creează povești în capul tău.

 

Sharing is caring:

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial