Într-o transmisiune live, premiile pentru excelență în jurnalism, Premiile Pulitzer, și-au desemnat câștigătorii: New York Times a câştigat trei premii Pulitzer, fiind cea mai recompensată publicaţie americană la ediţia de anul acesta, urmată de site-ul de informaţii de investigaţie ProPublica şi revista The New Yorker, care au câştigat fiecare două premii. Bonus, anul acesta avem și o româncă printre câștigători, Monica Ulmeanu, care în prezent lucrează pentru The Washington Post.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii pentru jurnalism din SUA, sunt decernate începând din 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament. Ediţia din 2020 a Premiilor Pulitzer a avut 15 categorii dedicate jurnalismului şi 7 categorii pentru literatură, teatru şi muzică. În așteptarea Pulitzer-ului de anul acesta, am scris despre cum poți contribui ca jurnalist freelancer la top publicații din lume, poate vă este de inspirație.
Comitetul Pulitzer, format din 19 membri, este compus în principal din jurnaliști redactori-șef sau directori editoriali din mass-media din Statele Unite, precum și cinci academicieni sau persoane din domeniul artelor. Decanul Școlii de Jurnalism Columbia și administratorul Premiilor sunt membri care nu votează.
Câștigătorii premiilor Pulitzer 2020
Ziarul Anchorage Daily News, în colaborare cu site-ul de investigaţii ProPublica, a ieşit câştigător la categoria servicii publice pentru articolele în care a dezvăluit numeroasele abuzuri sexuale petrecute în zonele rurale din Alaska, în mare parte populate de indigeni. O treime din micile localităţi ale acestei regiuni nu beneficiază de servicii de protecţie din partea poliţiei.
Categorie: Breaking News Reporting
Staff of The Courier-Journal, Louisville, Ky.
La secţiunea breaking news a câștigat Courier-Journal din Louisville (Kentucky) pentru dezvăluirile referitoare la sutele de grațieri de ultim moment acordate de fostul guvernator al statului Kentucky, Matt Bevin (2015-2019). Ei se înscriseseră la categoria de Local Reporting, însă juriul a mutat-o la breaking news 🙂
Categorie: Investigative Reporting
Brian M. Rosenthal of The New York Times
Materialul câștigător din New York Times reprezintă o expunere a industriei de taximetrie din New York, care a avut o serie de articole privind dificultăţile cu care s-au confruntat taximetriştii new-yorkezi obligaţi să împrumute sume colosale ca să îşi cumpere licenţele pentru ca apoi să fie ruinaţi odată cu creşterea influenţei companiilor virtuale de transport de tip Uber.
Categorie: Explanatory Reporting
Staff of The Washington Post
Washington Post a câştigat premiul explicativ pentru jurnalism pentru o serie de articole ce au documentat numeroasele locuri în care temperatura a crescut deja cu 2 grade Celsius ca urmare a schimbărilor climatice, ajungând la un prag despre care specialiştii avertizează că ar putea fi catastrofal dacă va fi atins la nivel global. La aceste investigații a contribuit și românca Monica Ulmeanu. Ea este editor grafic pentru The Washington Post din 2018 și a lucrat înainte pentru The Guardian în Londra, pe proiecte speciale. A mai făcut parte din departamentul grafic al Thomson Reuters, Boston Globe şi a fost intern la The New York Times.
Categorie: Local Reporting
Staff of The Baltimore Sun
The Baltimore Sun a primit distincția pentru felul cum au raportat relația dintre primar și sistemul spitalului public.
Categorie: National Reporting
Dominic Gates, Steve Miletich, Mike Baker and Lewis Kamb of The Seattle Times
Echipa de jurnalişti a cotidianului The Seattle Times (Dominic Gates, Steve Miletich, Mike Baker şi Lewis Kamb ) a fost premiată pentru dezvăluirile referitoare la erorile de proiectare a avioanelor Boeing 737 MAX şi la neglijenţă în supraveghere a executivului, care au provocat cele două mari accidente mortale din octombrie 2018 în Indonezia şi din martie 2019 în Etiopia în care şi-au pierdut, în total, viaţa 346 de persoane.
T. Christian Miller, Megan Rose and Robert Faturechi of ProPublica
The Seattle Times a împărţit distincţia cu redactorii ProPublica (Christian Miller, Megan Rose şi Robert Faturechi) pentru anchetarea mai multor accidente mortale în care a fost implicată a 7-a flotă a marinei americane.
Categorie:International Reporting
Staff of The New York Times
New York Times a câştigat şi la categoria reportaj internaţional, pentru modul în care a manevrele preşedintelui rus Vladimir Putin destinate consolidării puterii şi întăririi influenţei ruseşti pe plan internațional.
Categorie: Feature Writing
Ben Taub of The New Yorker
Jurnalistul Ben Taub a publicat un feature în New Yorker despre un bărbat care a fost răpit, torturat şi sechestrat mai mult de un deceniu în închisoarea din Golful Guantánamo.
Categorie: Commentary
Nikole Hannah-Jones of The New York Times
Premiul pentru comentariu a fost câştigat de ziarista Nikole Hannah-Jones de la revista New York Times pentru eseul de lansare al “Proiectului 1619”. Dosarul “Proiectul 1619” şi-a propus să marcheze a 400-a aniversare de la sosirea primilor sclavi pe teritoriul nord-american şi să reamintească contribuţia sclavilor şi a negrilor americani, în general, la edificarea SUA.
Categorie: Criticism
Christopher Knight of the Los Angeles Times
Premiul a fost acordat jurnalistului Christopher Knight pentru expertiza oferită din perspectiva unui critic de artă privind acțiunile L.A. County Museum of Art.
Categorie: Editorial Writing
Jeffery Gerritt of the Palestine (Tx.) Herald-Press
Jeffery Gerritt, editorialistul ziarului Palestine Herald-Press din localitatea Palestine, statul Texas, a câştigat premiul la secţiunea editorial pentru articolele sale în care vorbeşte despre moartea unor persoane aflate în arest preventiv din cauza neacordării de îngrijiri medicale adecvate.
Categorie: Editorial Cartooning
Barry Blitt, contributor, The New Yorker
Pentru coperțile desenate care au ca numitor comun administrația Trump.
Categorie: Breaking News Photography
Photography Staff of Reuters
Echipa de fotografi a agenţiei de presă Reuters a câştigat anul acesta Premiul Pulitzer la categoria fotografie breaking news pentru modul în care a documentat protestele violente de anul trecut din Hong Kong.
Categorie: Feature Photography
Channi Anand, Mukhtar Khan and Dar Yasin of Associated Press
Pentru imaginile prezentate de pe teritoriul contestat al provinciei Kashmer, întrucât India și-a revocat independența.
Categorie: Audio Reporting
Comitetul Pulitzer a acordat, în premieră, o distincţie pentru categoria reportaj audio. Premiul a fost câştigat de emisiunea radiofonică publică “This American Life”, în colaborare cu reporteri de la Los Angeles Times şi Vice News pentru “The Out Crowd”, un episod ce a investigat problematica solicitanţilor de azil generată de politica administraţiei Trump “Rămâneţi în Mexic”.
Categorie: Fiction
The Nickel Boys, by Colson Whitehead (Doubleday)
Scriitorul este la al doilea premiu Pulitzer după cel acordat pentru cartea sa precedentă “The Underground Railroad” și spune povestea devastatoare a unui abuz comis în timpul lui Jim Crow.
Categorie: Drama
A Strange Loop, by Michael R. Jackson
“A strange loop”, musicalul adaptat pentru scenă de autorul textului Michael R. Jackson a câştigat premiul Pulitzer la secţiunea teatru. Musicalul, care a avut premiera pe Off-Broadway la Playwrights Horizons în vara anului trecut, se centrează pe chinurile unui tânăr aspirant la titlul de dramaturg confruntat cu probleme sexuale, rasiale şi identitare.
Categorie: History
Sweet Taste of Liberty: A True Story of Slavery and Restitution in America, by W. Caleb McDaniel (Oxford University Press)
Spune povestea remarcabilă a unei femei din secolul al XIX-lea care a supraviețuit răpirii și a redevenirii sclavă pentru a-l da în judecată pe călăul ei.
Categorie: Biography
Sontag: Her Life and Work, by Benjamin Moser (Ecco)
O lucrare construită autoritar, povestită cu patos și har, care surprinde geniul și umanitatea scriitoarei, alături de dependențele, ambiguitățile sexuale și entuziasmul volatil.
Categorie: Poetry
The Tradition, by Jericho Brown (Copper Canyon Press)
Premiul Pulitzer pentru poezie a fost decernat volumului “The Tradition” de Jericho Brown, poet şi profesor la Universitate Emory. Activitatea sa poetică abordează pe larg subiecte precum identitatea sexuală, nedreptatea rasială, Dumnezeu şi intersectare iubirii cu violenţa.
Categorie: General Nonfiction
The End of the Myth: From the Frontier to the Border Wall in the Mind of America, by Greg Grandin (Metropolitan Books)
și
The Undying: Pain, Vulnerability, Mortality, Medicine, Art, Time, Dreams, Data, Exhaustion, Cancer, and Care, by Anne Boyer (Farrar, Straus and Giroux)
Categorie: Music
The Central Park Five, by Anthony Davis
Opera “The Central Park Five” de Anthony Davis, despre cei cinci adolescenţi latino şi afroamericani condamnaţi pe nedrept în anii 1989-1990 în cazul violului din Central Park a ieşit câştigătoare la secţiunea dedicată muzicii. Premiera a avut loc pe 15 iunie 2019 la Long Beach Opera.
Special award: Ida B. Wells
Un premiul special a fost acordat, in memoriam, jurnalistei afro-americane de investigaţie şi activistei pentru drepturi civile Ida B. Wells (1862-1931). Wells s-a născut în sclavie în statul Mississippi şi a reflectat în reportajele sale din Sudul profund utilizarea linşării ca modalitate de oprimare a negrilor americani.