D-ale Oanei

Lecții de viață: cele bune

Pinterest LinkedIn Tumblr

Lecții de viață: la început de septembrie 2016, am pierdut numărătoarea. Am înțepenit de spate. Am luat o răceală cruntă tot de prin septembrie de care am scăpat cu greu abia la mijloc de decembrie. Mi-au revenit insomniile. Nici stomacul n-a fost prea prietenos cu mine. M-a durut capul cam în fiecare zi. Am făcut trei atacuri de panică într-o lună. Am avut febră 39 trei zile la rând și cu toate astea m-am dus la birou.

Cu toate problemele de sănătate mai mult sau mai puțin vizibile pentru ceilalți, am reușit să nu mă mai plâng. Aproape deloc. Doar cu mind set-ul I can do it. Cu durerile pe care le-am ignorat mental, dar pe care le-am tratat cu cocktails de medicamente. Și s-au dus mare parte din problemele medicale. Amu, îmbătrânesc vizibil, nu mai e ca la 20 de ani. Și nici n-o să mai fie vreodată.

Cele bune pornesc exclusiv de la cap. Cel mai nasol lucru din lume este să stai tu cu tine și să te analizezi, să te înțelegi și eventual să încerci să schimbi ce consideri tu că-i de schimbat. Mi-a fost al dracului de greu, nu mai făcusem asta de câțiva ani. M-am retras cumva spre casă, spre acasă. Așa am început:

Curățenie. Am luat dulapurile la verificat, sortat și curățat. Mi-am regăsit perioade întregi din viață și oameni dragi care acum nu-mi mai sunt alături.

Ordine. Am rearanjat lucrurile în casă, le-am schimbat puțin ordinea, am făcut planuri de reamenajare a casei.

M-am uitat în oglindă. Da, știu cum arăt, însă am descoperit nevoia să-mi văd defectele vizibile. Încă mă îngrozesc pungile negre de sub ochi, dar sunt ale mele și am învățat să accept că fac parte din fizionomia mea. Trist, dar adevărat.

Am renunțat la a mă mai uita la posturile de știri și am descoperit documentarele TV și emisiunile din SUA.

M-am întors la citit. Am o nevoie acută de beletristică pentru că vreau să evadez din lumea asta reală. Mi-am lansat provocarea #20booksperseason și am citit până acum 8 cărți doar în prima lună.

Am lăsat oameni noi să facă parte din viața mea. Cred despre mine că sunt o persoană foarte dificilă. Prieteniile s-au cernut de-a lungul anilor și majoritatea oamenilor noi intrați în viața mea m-au dezamăgit așa cum nu mă așteptam vreodată. Dar asta-i viața și cu asta trebuie să mergem mai departe. Ridicasem un zid, încerc să îl micșorez. E greu, dar nu imposibil.

Am renunțat la oamenii toxici. Știți genul ăla de oameni care te caută mereu când au nevoie de ceva, de cele mai multe ori chestiuni profesionale? Și pentru care ești suport moral când le este mai greu? Și mai știți cum e când le ceri ceva minor, cum ar fi hai să ne vedem la o cafea și-ți inventează toate scuzele din lume? Sau care nu-ți răspund la telefon și te sună înapoi după trei zile, dar se supără când tu nu le returnezi apelul imediat? Sau cei care te fac vinovat/ă de chestiuni care nu țin de tine, dar tu le-ai oferit cu titlu de recomandare? Cu siguranță știți. Ei bine, eu am zis NU.

Am început să cer ajutorul. Viața m-a cam învățat să mă descurc singură. Mi-am luat-o zdravăn la 20 de ani, am picat de pe norișorul meu de puf roz unde eram înconjurată de cristale fix în mijlocul realității. În ultimul timp, am început să cer ajutorul. Nu știu dacă e bine, dar momentan am descoperit că o parte din oamenii noi din viața mea, chiar sunt dispuși să mă ajute. Și-i … bine.

Mi-am făcut mie cadouri pe care le amân de ani de zile. Da, în sfârșit mi-am luat pick-up (mulțumesc, Andrei!). E absolut extraordinar să stai cu un pahar de vin în mână și să auzi un solo de chitară. Absolut extraordinar. Mai plusez cu lumină difuză și ceva miros de scorțișoară … plutești. Eu plutesc.

M-am reapucat la gătit. Chestiunea e că am descoperit necesitatea unui cântar de bucătărie și a unui mixer vertical. Altfel, totul merge minunat, n-am stricat nimic până acum.

Mi-am ponderat cumpărăturile. Și economii vizibile au avut loc. Funcționez simplu, merg la shopping doar cu listă de cumpărături și cumpăr extra doar în valoare de 10% peste coșul de cumpărături. Și funcționează.

Pentru 2017 îmi doresc doar să-mi recapăt încrederea în oameni, așa cum am scris pe 31 decembrie pe Facebook. M-am cam retras, nu-i chiar rău, însă eu nu-s așa: mie îmi place cu oameni și cu experiențe noi.

Să fie bine!

 

Sharing is caring:

Write A Comment

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial