La pas prin Bucuresti este felul în care mi-am propus să fiu turist în orașul meu, să încerc să-l descopăr cu alți ochi. Propunerea de astăzi este o călătorie în Centrul Vechi.

Sunt sute de documente care atestă și povestesc tot felul de istorii din Centrul Vechi al capitalei – o porțiune din oraș unde și-au găsit locul de-a lungul timpului atât meșteșugari – care încă își păstrează amprenta prin numele străzilor – Blănari, Șelari, Covaci sau Lipscani (denumire care vine de la lipscan, negustor ce vindea pe piețele din România mărfuri aduse de la Lipsca, denumirea veche a actualului oraș Leipzig), cât și multifațetarea actuală, a unui mozaic de servicii, produse, vechi și nou, atractiv pentru turiștii străini, dar mai puțin de interes pentru noi, localnicii.

Și probabil sunt la fel de multe mențiuni și scrieri mai actuale despre cum arată în prezent Centrul Vechi, cum ne raportăm la el, dar și bucuria cu iz naționalist adusă de renovarea completă a vreunei clădiri cu valoare istorică sau apariția în vreun ghid internațional de mare notorietate a poveștilor din centru.

Totodată, așa cum un străin m-a învățat cu ceva vreme în urmă, când luasem împreună Bucureștiul la pas, la Centrul Vechi a unui oraș – indiferent în ce zonă a lumii ești, Bucureștiul nefiind o excepție, ne raportăm la felul în care arată ziua, dar mai ales la oferta turistică începând cu lăsarea serii. Cu această pălărie de explorator, am căutat poveștile din centrul Bucureștiului – ce s-a păstrat, îmbunătățit, refăcut – dar mai ales, unde putem călători în timp, fiindcă locurile încă există.

La pas prin Bucuresti: ce înseamnă de fapt Centrul Vechi

Zona se găsește între Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Carol I, Bulevardul Hristo Botev, Bulevardul Corneliu Coposu, Strada Halelor și Splaiul Independenței, un perimetru relativ restrâns, care a modelat o mare parte din istoria României. Tot arealul pietonal se păstrează aproximativ intact, ceea ce face și mai agreabilă călătoria în timp.

„Cartierul care avea să fie cunoscut ulterior drept „Centrul Vechi“ a luat naștere ca urmare a vieții economice efervescente din jurul primului palat domnesc din București. Întemeiată în secolul al XV-lea, când principatul Țării Românești a ajuns sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Curtea Veche – așa cum a început să fie numită mai târziu – reprezenta noua reședință a conducătorilor Valahiei (care, la cererea Porții, abandonaseră cetatea istorică de scaun de la Târgoviște și se mutaseră la București) (Ionescu-Gion, 1899, pp. 28-29). De la sfârșitul secolului al XVII-lea, curtea a fost extinsă și înfrumusețată sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, domn român care a căutat să obțină o relativă autonomie față de otomani. Intenția lui de a lansa o Renaștere culturală locală a trezit însă suspiciunea turcilor, care l-au condamnat ca trădător, l-au închis și în cele din urmă l-au ucis împreună cu restul familiei. La mijlocul secolului al XVIII-lea, palatul domnesc care-i impresiona pe vizitatorii străini cu sălile sale spațioase decorate cu scări și colonade de marmură, înconjurat de grădini luxuriante, a fost distrus de un incendiu și în cele din urmă abandonat (Iorga, 1939, p. 116)”, notează Emanuela Gramă în volumul recent apărut la editura Polirom, Centrul Vechi din București. Politică și patrimoniu.

Mai mult de atât, vizavi de strada Lipscani, în apropierea Bisericii Sfântul Gheorghe – Nou, se află amplasat kilometrul zero al României, locul din care s-a pornit kilometrajul pentru tot restul țării.

Până să iau Bucureștiul la pas, nu mai ajunsesem în Centrul Vechi de mai bine de un an – preferând mai degrabă locurile situate în această zonă, dar mai ascunse, nu în inima zonei pietonale.

Față de centrul pe care l-am descoperit eu acum 20 de ani când am venit prima dată la București, am fost absolut impresionată de investițiile care s-au făcut în renovări – sau cel puțin la fațadă. Mai e mult până departe, dar mi-a plăcut ce am văzut și sper ca în curând, și clădirile de patrimoniu să intre în renovare, dar și șantierele deschise de ani de zile – ca zona muzeală Curtea Veche, să redevină accesibile.

Descoperă și: La pas prin Bucuresti – zona Izvor. 7 descoperiri d-ale vremurilor trecute cu povești fascinante

La pas prin Bucuresti: Calea Victoriei și o oprire la un TAPAS BAR

Actuala Calea Victoriei se întinde de la Piața Națiunilor Unite până la Piața Victoriei și are 2.7 km, fiind unul dintre punctele centrale ale capitalei. Surpriza este că înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, artera nu făcea parte din București, însă era una dintre principalele rute comerciale, care făcea legătura între vechile trasee ale comercianților veniți din Țările Orientale cărte partea de Vest a Europei. Inaugurarea oficială a bulevardului așa cum îl știm noi acum a fost făcută în 1692, care a primit numele de Podul Mogoșoaiei – denumire păstrată până în 1878, când Armata română intră triumfal în capitală, după Războiul de Independență.

Eclectismul și efervescența Centrului Vechi se simt și pe Calea Victoriei, care după decizia de a fi transformată în unele weekend-uri din an în stradă pietonală, pare că a revenit la importanța de altădată.

O observație este că la fel ca în tot Centrul Vechi, și Calea Victoriei oferă o gamă foarte variată de restaurante, cafenele, baruri, integrate sau nu neapărat în poveștile locului, cu specific românesc sau melanj internațional, redefinite ca spații pentru turiștii străini sau pentru localnicii dornici de petrecere a timpului liber în centru – exact cum se întâmpla cu 100 de ani în urmă.

Pe Calea Victoriei la numărul 12A, găsiți probabil terasa cu cea mai frumoasă vedere spre clădirea emblematică a CEC-ului – care în prezent este în reconstrucție. La invitația Julius Meinl, am descoperit CBD Tapas Bar, un loc care funcționează ca un bistro – cu cafea și bar, dar și bucătărie deschisă. Bonus, soarele își face loc la apus printre clădirea CEC-ului, peste Calea Victoriei, așadar s-ar putea să prindeți chiar un moment bun.

La pas prin Centrul Vechi: liniștea profundă din curțile bisericilor în haosul zgomotos al Centrului Vechi

Sunt mulți ani de când caut liniștea, mai ales în perioadele foarte agitate din viața mea, iar în curtea bisericii Stavropoleos întotdeauna o regăsesc. Lăcașul de cult, care are aproximativ 300 de ani, deşi a cunoscut lungi perioade în care a fost lăsată în paragină, toate elementele originale se păstrează până în prezent. Un lucru inedit de știut este că o bună vreme după ridicarea edificiului, biserica s-a întreținut din veniturile de la hanurile din centrul vechi, o practică utilizată și de alte biserici din zonă.

Centrul Vechi are mai multe biserici ascunse între cluburi și cafenele, fiecare cu povești interesante, construite în diferite perioade ale acestei zone, care păstrează un farmec aparte, dar mai ales liniștea.

La pas prin Centrul Vechi: hanurile de altădată încă deschise

O parte dintre fostele hanuri din centru sunt încă funcționale, unele chiar în formatul pentru care au fost proiectate, fiind veritabile locante dedicate ospățului și petrecerilor.

Cel mai cunoscut este Hanul lui Manuc, a cărei poveste începe în anul 1806,  care s-a deosebit de celelalte hanuri-cetăți prin arhitectura aparte. Hanul a aparținut lui Emanuel Mârzaian, rămas în istorie sub numele de Manuc Bei, vestit negustor, diplomat și hangiu. Publicația Historia menționează că pentru han, „construcția a durat aproximativ doi ani, iar hanul a fost realizat în stil brâncovenesc și inovativ, după cum apreciau arhitecții. Stilul arhitectural era atipic vremurilor sale. Numeroasele descrieri ale Bucureștiului arată că hanul era extrem de apreciat nu numai pentru poziția sa privilegiată, în mijlocul orașului, chiar în aproprierea Curții Domnești, dar și pentru locurile amenajate pentru căruțele și caii negustorilor.”

Și Hanul cu Tei și-a păstrat destinația inițială, cu arhitectura originală integrală, chiar și cu porțile masive din fier forjat, de la intrarea în han, care păstrează încă blazonul original pe care sunt inițialele constructorilor. La parter se află o serie de magazine de antichități și tablouri, ceea ce aduce a magia târgoveților de altădată.

O recuperare impresionantă a avut loc la Hanul Gabroveni, în prezent centru cultural, ridicat pe ruinele fostului Han Gabroveni. Recent consolidat, restaurat şi extins, clădirea construită în secolul XIX a fost redată circuitului socio-cultural-turistic al Bucureştiului în 2014, când a devenit sediul ARCUB.

Descoperă și: La pas prin Bucuresti – zona Drumul Taberei. 6 locuri de descoperit în vestul Bucureștiului

La pas prin Centrul Vechi: una dintre cele mai frumoase librării din lume într-o clădire de patrimoniu

Edificiul de secol XIX a intrat în posesia celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a fost confiscat și transformat în magazinul Familia. După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, Jean Chrissoveloni, iar acum a prins viață printr-o amenajare inovatoare, sub formă de librărie desfășurată pe șase etaje.

La pas prin Centrul Vechi: Pasajul Macca-Villacrosse

Început în 1861 de Felix Xenopol, pasajul acoperit cu sticlă și în formă de potcoavă alungită, cu două intrări şi o clădire pe centru, care se datorează faptului că, în momentul construcţiei, proprietarul imobilului din mijloc nu a acceptat demolarea acestuia, pentru că era un hotel profitabil. Astfel că arhitectul a trebuit să îl integreze, astăzi fiind unul dintre cele mai frumoase bijuterii arhitecturale din Centrul Vechi. Pasajul a fost gândit să lege Banca Națională de cea mai intens circulată arteră comercială din acea vreme, cu magazine și cafenele la parter.

Cu puțină răbdare și câteva ore la dispoziție, centrul orașului devine un cadou neașteptat atunci când îl explorezi într-o zi de toamnă călduroasă, în mijlocul săptămânii, fiind confundat cu un turist străin datorită invitațiilor la terase, unde personalul ți se adresează în limba engleză. Poți face o călătorie în timp, bucurându-te de locuri și spații care sunt încă deschise după sute de ani, simțindu-te ca un veritabil turist în București.

Proiectul La Pas prin București este susținut de Julius Meinl. Fotografiile aparțin lui Mihai Constantineanu. Poveștile continuă curând cu altă zonă din București.