Mi-am propus ca în fiecare joi să scriu câte un articol despre chestiuni turistice mai puțin convenționale, după cum deja știți căci am anunțat public. Sper să mă țin de treaba asta. Astăzi povestesc foarte pe scurt despre aventura mea în Iordania, inspirată fiind de press trip-ul în care au fost invitați niște prieteni virtuali.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
În Iordania am ajuns cu Taromul, în prima lor tură de promoții de bilete cu 100 euro dus-întors. Iubesc Europa, dar atunci voiam ceva din afara zonei mele de comfort. Așadar, am ajuns la Aman pe 3 dimineața, ora lor, și după o serie de aventuri legate de mașina pe care am închiriat-o și panica generată de faptul că nu aveau bancomate care să accepte Mastercard în aeroportul internațional (vorbesc de aprilie 2015), am plecat la drum.
Dacă m-a învățat ceva viața până la vârsta asta este că ORICE planific în amănunt se întâmplă fix pe dos. Așadar în Iordania am plecat fără nicio așteptare, cu un program pe care îl puteam ignora fiindcă ne luasem cazările prin Booking cu anytime cancellation și nevoia de a cunoaște o țară arabă într-o săptămână fără temele făcute. Varianta completă a aventurii mele în Iordania am publicat-o în Business Review. Puteți citi aici.
Dar despre Iordania mea vreau să vă povestesc ceva ce m-a marcat profund și iremediabil. Eram pe străzi la Aqaba, imediat după ce am fost asaltată de un iordanian, a venit poliția, m-am panicat, etc. Când zic asaltată, eram pe stradă cu prietenul meu , aveam o rochie lungă, cu mâneci până la cot, basma pe cap, topindu-mă efectiv, iar un localnic a venit și m-a mângâiat pe bucata de piele de pe mână care era la vedere, de la cot la palmă. Aparent, conform legislației lor, puteam să depun o cerere și să-l aresteze pentru asalt pentru 30 de zile. Am zis că pot trăi și fără să fac rău unui străin pe a cărui teritoriu sunt, eu fiind cea care n-a respectat toate regulile și canoanele lor. Încă îmi reveneam din șocul întâmplării, când rătăcind pe străzi, ne-a agățat un ghid pentru plimbări în deșert. Nu voiam să dorm în cort tocmai pentru că nu voiam nimic turistic și artificial pentru întâlnirea cu deșertul. Așadar el ne-a convins cu dormitul în peșteră, care s-a dovedit a fi dormitul sub cerul liber.
Omul ăsta, ghidul nostru, e următorul Moise pe pământ. Pe lângă rollercosterul în care am fost prin deșert – inclusiv o furtună de nisip creată prin mișcări cu 60 km/h a mașinii în cerc, omul are o lume a lui pe care o vinde turiștilor ca fiind viitorul Moise. Între stâncile familiei lui pe care le-a moștenit, și-a plantat porumb și măslini. Ne-a povestit cum fiecare turist adus acolo o să fie salvat de la moarte doar pentru că a trecut pe la el. Și l-am crezut.
Ne-a povestit cum tatăl lui este un fost general de armată a cărui unic job pe lume a fost să pregătească militar pe rege și pe fiul său. De altfel, el spunea că merge șchiop pentru că actualul rege, partenerul lui de joacă când erau mici, l-a împușcat din greșeală în picior – tatăl lui îi pregătea pe amândoi în același timp. Ne-a explicat ce tristețe a fost când regele a murit. A și plâns povestindu-ne de el.
Ne-a mai povestit despre diviziile speciale care își face pregătirea militară în deșertul iordanian și cum se distrează folosind un transmițător care le dă ălora calculatoarele peste cap.
Am băut o chestie caldă, el zicea că e ceai negru, eu sunt ferm convinsă că era ceva halucinogen. Imediat după ce am băut ce dumnezeului ne-a dat el, luna a apărut de după o stâncă, n-am închis un ochi toată noaptea căci lumina prea tare. De la el am aflat pentru prima dată de respectul arabilor pentru lună. Și constant apăreau niște măgari (da, patrupedele), care se plimbau pe acolo.
Și tot el ne-a învățat să ascultăm deșertul, cu amândouă palmele lipite de nisip. N-am fost vreodată mai zen și mai relaxată ca la exercițiul de conectare cu natura prin nisipul deșertului. Am practicat asta și în Emirate, a avut fix același efect. Iar când lumea mi se prăbușește, închid ochii și îmi amintesc cum se simte nisipul printre degete. E pură terapie.
N-am fost niciodată într-o excursie organizată de o agenție. Nu știu cum e să le ai pe toate servite și să te comporți ca un turist adevărat. Și sincer, nici n-aș vrea. Aș vrea să găsesc mereu, oriunde mă duc, oameni ca Abdullah, care să mă poarte prin nebunia lui și să-mi arate noi lumi. Și aș vrea să vă încurajez să renunțați la locurile și obiectivele turistice clasice și să vă bucurați de ceea ce localnicii au să ne ofere. Hai să plecăm mai încărcați de spiritualitatea locurilor prin care trecem decât de suveniruri care-s făcute în China, dar au local flavour.
