Știți momentele alea când lucrezi de ceva vreme cu un furnizor, lucrurile merg bine, colaborarea este în limitele bunului simț și crezi că te poți baza pe el când ai nevoie de ajutor? Cred că-i spune CLIENT SERVICE.

Bineînțeles că le știți, chiar bine. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, mai exact socoteala din solicitarea clientului cu facturarea propriu-zisă. Și de aici, începe:

Eu: Știți, în oferta inițială nu era menționat că trebuie să plătim suplimentar serviciul X. Poți să-mi explici ce s-a întâmplat?

Furnizorul: Mi-am dat seama că va trebui să aloc timp extra acelui schimb de emailuri care o să aibă loc.

Eu: Păi am mai lucrat și a fost ok. Acum de ce s-au schimbat datele problemei?

Furnizorul: Știi, e o perioadă mai aglomerată a anului. Așa stau lucrurile acum. Eu zic că nu e mult 10 EURO.

Eu: Nu e vorba de sumă, e vorba de PRINCIPIU. Ți-am specificat, mi-ai spus că e ok, o să vedem ce facem. Acum, mă trezesc cu un extra cost pentru că nu l-ai prevăzut. Eu ce ar trebui să fac?

Furnizorul: Totuși sunt 10 EURO. Cu TVA. Nu-i chiar atât de mult.

Eu: Din nou, e vorba de principiu. 

Furnizorul: Da, dar nu e mult. Lasă că ne înțelegem noi altădată pe alte comenzi.

Având conversația asta timp de 15 minute la telefon, mi-am dat seama că fix așa suntem noi, românii, cu absolut orice. Mica ciupeală, să vedem dacă iese, să vedem dacă se prinde, om vedea ce se întâmplă. Ne furăm căciula, poate o să ne fie mai bine. Ne furăm din timp, energie, resurse ca să despicăm firul în patru. Și să ne iasă și nouă ceva. De obicei, ochii.

Poza-i de pe Facebook de la prietena mea Oana Ghiță, din Bucureștiul nostru drag