Carpe diem

Azi, acum trei ani.
 
A plecat dintre noi una dintre persoanele cu care am crescut, m-am maturizat, am râs, am împărtășit bucurii și tristeți, am petrecut până dimineața, m-a ascultat mereu, mi-a răspuns mereu la telefon, m-a binedispus, m-a ajutat și mi-a dat tot timpul senzația de bună dispoziție pentru că avea tot timpul un zâmbet absolut minunat.
 
Da, a plecat, și a scris și a relatat presa locală și națională într-o cheie de cancan specifică timpului în care trăim.
 
Și cu ea, a plecat o parte din mine. Partea care m-a împins de suficiente ori către gânduri negre, supărări amplificate de mintea mea, rezultate proaste la analize și depresie.
 
De trei ani sunt alt om care a ales să se bucure de fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Am ales carpe diem. Și n-aș fi făcut această schimbare radicală niciodată în viața mea dacă om drag mie nu ar fi dispărut subit din viața mea. Și tot  de trei ani, îmi sun oamenii dragi, apropiați, să-i întreb ce mai fac.
 Pe 22 iunie anul trecut, scriam următoarele:

Un pic despre pauză.

Tu când ai sunat ultima dată pe cineva doar ca să vezi ce mai face sau dacă e bine, fără să ceri altceva la schimb decât momente de răgaz? Și poate niscavai sinceritate pentru a defini binele? Sau răul?

Fix azi se împlinesc doi ani de când m-am întâlnit pentru ultima dată cu una dintre cele mai bune prietene ale mele. Eram amândouă pe fugă, eu alergam la o întâlnire, ea se simțea vizibil rău și am stabilit că ne auzim la telefon ca să mai povestim. M-a întrebat atunci dacă-s bine și fără să-i argumentez, am răspuns că da. Pe ea n-am întrebat-o nimic, dar mi-a spus că nu e cea mai bună perioadă din viața ei. Opt zile mai târziu, prietena mea a plecat. De tot.

Eu am plecat cu treabă din oraș și i-am scris un sms spunându-i că imediat ce termin cu proiectul, ne vedem. Mi-a răspuns “it’s a date”. N-a mai fost. Poate dacă sunam și nu mai amânam era mai bine – și pentru ea și pentru mine. Poate dacă mă opream din fugă, aș fi putut schimba ceva. Dar n-am făcut-o. Însă am învățat că, din când în când, e bine să mai vorbești cu oamenii ăia la care ții sau de care pur și simplu îți place. Pentru că nu știi când și în ce condiții vă mai întâlniți data viitoare. Sau poate că nu mai există o data viitoare, cum mi s-a întâmplat mie. Da, un “ce mai faci” aruncat pe Facebook chat se pune la socotelă.

Azi doare, un pic mai mult decât de obicei. Azi este despre filosofia mea din jurul carpe diem și cea mai dură lecție pe care viața mi-a oferit-o. Și tot azi este despre dor.

 


About


'Carpe diem' has no comments

Be the first to comment this post!

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.