15 ani mai târziu de când am vizitat prima dată Franța, încă am mixed feelings. Nu cred că Paris is always a good idea, fiindcă după obiectivele turistice și cochetăria din jurul francezilor și franțuzoaicelor, e mult gunoi, jeg și rasism. Dar e doar părerea unui om care a fost acolo de câteva ori, a trăit mult și intens pe străzile Parisului, s-a îndrăgostit și a venit acasă cu inima frântă. Dar înainte de Paris, a mai fost și o perioadă de Clermont-Ferrand, iar după, Marsilia și Strasbourg. Nu-s neapărat connoisseur, doar călător relativ experimentat.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Printr-o împrejurare, am ajuns să-mi petrec aniversarea de 27 de ani la Bordeaux. Iar orașul ăsta care-i celebru pentru podgoriile de vin mi-a readus bucuria pe care am simțit-o la prima mea călătorie în Franța: mâncare din belșug, vin în abundență, soare care să strălucească suficient de tare cât să îți permită să mănânci afară la început de decembrie, artă contemporană și … râs. Foarte multă bună dispoziție.
Emoțional vorbind, eram praf. Doar ce primisem un diagnostic oribil care urma să se termine cu o operație cu rată de succes de 30% în cea mai optimistă variantă a celor patru doctori diferiți cărora le-am cerut părerea. După ce mi-am plâns șocul și m-am încurajat că asta e, mă mai bucur de tot ce mi se întâmplă cât mai pot, știți voi, trăiește clipa, m-am urcat în avion cu o pungă de pastile după mine și cu mind set-ul că o să fie bine.
Am ajuns la Bordeaux puțin după miezul nopții, era tot centrul pustiu, niște homeless dormeam efectiv sub cerul liber, iar afară începuse o ploaie în stil londonez. Mi-era foarte foame, nu părea nimic rezonabil deschis, Google Maps nu mergea, hotelul nostru părea în alt oraș conform hărții, trebuia să-mi iau pastilele căci deja întârziasem mult, en fin, ați prins ideea. Am ajuns să mâncăm la un donner kebap pe o străduță unde aș putea băga mâna în foc că era dedicată prostituatelor și traficanților de droguri, după cum arătau cei care intrau acolo sau pur și simplu treceau prin fața vitrinei. O oră mai târziu, am ajuns și la hotel, care nu era chiar hotel. Am mai înjurat sănătos când am scăpat pe jos o parte din tratament, m-am opărât cu apa de la duș, m-am așezat în pat și m-am întrebat ce dracului caut eu în nenorocita de Franța care mi-a adus de-a lungul anilor numai belele. A trecut și noaptea, a venit dimineața. Nu mai părea atât de tragic totul.
Am ajuns într-o piață volantă de unde am mâncat cornuri, prăjituri, tarte, niște ceva care semănau cu covrigii, cafea cu baghetă proaspăt scoasă din cuptor, dulceață de smochine și unt. Uitasem complet această față a Franței. O oră mai târziu, am ajuns în altă piață volantă, de data asta cu antichități. Și o rulotă cu mâncare tradițional franțuzească unde am tot mâncat pe perioada șederii noastre acolo. Platouri de brânzeturi, tocane de legume, carne de vită, carne de rață, niște sandwich-uri umplute cu diverse chestii, festin, pe scurt. Și toate astea în stradă. Desigur, ce festin gastronomic e cel fără alcool? Am început timid cu o butelcă de vin rose, le-am pierdut șirul la un moment dat. Am stat 4 zile la Bordeaux, timp în care am băut vin sistematic de la 11.00-11.30, până pe la 22.00-22.30. Mâncam și beam vin, că ce să și faci la Bordeaux? Mai faci și altele, ca de exemplu …
Una dintre cele mai faine experiențe a fost muzeul vinului din Bordeaux. Aici am descoperit la degustare cel mai bun vin pe care l-am băut eu vreodată – mainstream, desigur, că-s fată simplă, de provincie, iar mie fițele în exces nu-mi plac. Ajunsă în România, am terorizat pe toată lumea cu vinul, n-am găsit, așadar mi-am comandat o ladă din Franța. Per sticlă, a costat transportul la fel de mult ca sticla de vin, ca să vă faceți o idee. Mno, când ai fixații, ai fixații.
A doua cea mai faină experiență a fost vizita la podgorii. Nu știu dacă știți, regiunea viticolă Bordeaux este împărțită în șase mini-regiuni, în funcție de tipul de struguri care cresc acolo. Am anexat o hartă, ca să înțelegeți despre ce vorbesc aici.
Pentru că nu-mi plac chestiile ultra turistice, am ales să facem noi turul, nu cel de grup. Noi ne-am dus la Saint Emilion cu trenul. În general, toate satele astea viticole au birou turistic. Recomandarea este să mergeți acolo pentru detalii. Nu toate cramele sunt deschise turiștilor, așadar o să vă ghideze cei de la biroul de turism. Tot ei sunt cei care vă spun unde este degustare free și ce recomandă ca degustare cu bani. Free is more than perfect, vă zic. Văzut, testat, bucurat simțuri. Și dacă vă lovește un noroc cum a fost în cazul nostru ca crama să fie lângă un magazin de brânzeturi, ați mutat prânzul.
La Saint Emilion am fost rustic style, cu prânzul luat pe ziar, pe o colină a satului, cu cea mai pitorească imagine pe care am văzut-o între vii. Ce-i drept, nici n-am vizitat prea multe crame, deci termenii de comparație ai mei s-ar putea să nu fie prea corecți.
Am râs atât de mult la Bordeaux și m-am simțit atât de bine, încât întoarsă acasă și înapoi la doctor, am descoperit că infecția mi-a trecut. Minune medicală, cum mi-a spus doamna doctor care are grijă de mine de ceva vreme, după o serie de trei analize repetate ca să ne asigurăm că primul rezultat e corect. “Și, Oana, ce ziceai că ai făcut?” Nimic special. Am luat toate medicamentele cu vin de Bordeaux. Poate funcționează și la voi.
M-aș întoarce la Bordeaux nu ca să-mi mai tratez infecții care duc la intervenții chirurgicale, ci ca să aprofundez chestiunea vinului. E altă lume, una plină de aburi de alcool, dar totodată de povești și afaceri de familie, despre care vă mai povestesc curând, din cărțile pe care le-am citit de când m-am întors din Franța. Ah, și pentru cel mai fain muzeu al vinului din lume, deschis după ce am fost eu în vizită acolo. La Cite du Vin.
*Wine and dine este seria de articole a lunii care au ca punct central vinul și poveștile din jurul lui.
