Recapitularea celor 31 de zile de vacanță

31 de zile de vacanta a început la 1 august, ca o joacă. Desigur, n-am fost în stare să scriu cele 31 de articole aferente celor 31 de zile ale lui august pentru că între timp viața s-a întâmplat, însă aș vrea să vă mulțumesc tuturor celor care ați poposit pe aici pentru răbdare, feedback și încurajări. Cel mai tare și mai tare mă bucur când ceea ce scriu chiar ajută punctual pe cineva, nu-s doar vorbe-n vântul internetului. Așadar, mulțumesc.

Călătoriile prin lume

Am început cu o călătorie în Aruba. Așa s-a născut proiectul 31 de zile de vacanta. Totul a pornit de la o filmare cu niște păsări flamingo foarte faine. Dar (re)citiți aici dacă vă pasionează partea respectivă de lume.

Din Aruba am plecat la Leipzig, o bijuterie de oraș unde aș vrea să mă întorc pentru muzica clasică.

Din Leipzig am povestit cea mai faină chestie de marketing pe care o companie aeriană o face pentru pasagerii aflați în tranzit, mai exact un tur de oraș gratuit. Vorbesc de Turkish Airlines și marketing de nota 10.

Deși n-am zburat cu Turkish Airlines, am ajuns pe final de lună în Scoția, la Edinburgh, pentru festivalul de teatru și nu numai, și m-am întrebat tu când ai scris ultima dată o scrisoare.

Călătoriile în țară

Așa cum mulți prieteni apropiați mi-au spus, sunt atât de atașată de România care mi-e acasă încât o să-mi fie al dracului de greu să renunț la ea. Desigur, nu și imposibil. Am plecat în călătoria spre Sfântu Gheorghe, ultima limbă de pământ românesc din est. Fiind aici, în deltă, mi-am reamintit o lecție de respect pe care n-am conștientizat-o până s-o văd aplicată. Și tare bine mi-a mai fost. De la Sfântu, m-am mutat în vest, la Timișoara, pentru o binemeritată vacanță #prinBanat și împrejurimi. De la Timișoara am plecat spre Craiova, unde am reușit să păcălesc timpul, iar apoi în port Cetate, pentru Divanul degustătorilor de film și voie bună, unde se întâmplă cel mai frumos apus din lume din câte am văzut eu până acum.

În cele din urmă, am propus o hartă viticolă a României, pe care între noi fie vorba, abia aștept să o folosesc.

Călătoriile despre mine

Am povestit despre călătoria către mine, fricile și grijile mele, prezentându-mă așa cum foarte puțini dintre cei care mă cunosc și personal mă știu. Apoi, am scris despre călătoriile singură, și foarte multe persoane au reacționat la acest text, fiindcă se regăseau cumva în ceea ce eu am descris acolo. Din nou, mulțumesc.

Undeva pe drum, om fain m-a trimis către relaxare și am descoperit că unele vise devin realitate, așadar trebuie să ai mare grijă ce-ți dorești. Textul include prințeseală, pat mare și foarte multe perne. Și dacă tot vorbim de prințese, am scris și despre trusa de cosmetice de vacanță, dar am și povestit cum mă sărbătoresc în fiecare lună și-mi fac mici cadouri.

Între timp, am făcut și curățenie în casă pentru că am descoperit arta de a pune lucrurile la locul lor, dacă personal și profesional sunt încă blocată în proces.

Alături de niște prieteni, într-o după-amiază în care atelierul unui artist plastic mi-a fost birou, am călătorit cu ajutorul pozelor unui fotograf. Uăi ce pauză faină.

Acestea fiind spuse, mulțumesc. Chiar mulțumesc. Septembrie vine cu o serie de articole din zona personală, în care o să vorbesc despre cum încerc să fac pace cu mine.

 


About


'Recapitularea celor 31 de zile de vacanță' has no comments

Be the first to comment this post!

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.