OMG 30

Îmi amintesc prima mea aniversare. Aveam 3 ani, eram la bunici la grădiniță, aveam rochia de catifea albastră cu guler brodat, copiii îmi cântau “la mulți ani” și eu le împărțeam bomboane din acelea trase în cacao. Apoi anii se derulează destul de repede și cel puțin 12 aniversări mi le petrec la dublu, cu o petrecere pentru rude într-un weekend și una pentru prietenii mei într-un alt weekend. Până la 18 ani, la majoratul-nuntă, momentul când am simțit prima dată ce-i dezamăgirea: tata nu a putut participa la majoratul meu fiindcă înghețase Dunărea. Dar frate-miu a făcut un efort și cu tot familionul a ajuns în stepa siberiană care pare că se izolează de restul țării pe timp de iarnă, Brăila. Și apoi lucrurile s-au schimbat. Mai puțin fast, mai mult fun, cu și mai puțini oameni. Și cumva, până la 30 de ani, s-au tot cernut până au rămas puțini de tot. Nu neapărat cei mai buni, dar cei de la care trebuie să învăț niște lecții.

Mă tot încearcă încă de prin luna mai criza de 30 de ani. Pentru cei care nu știu, am renunțat la my dream job cu cea mai dream team ca să îmi urmez visul în ale artelor culturii. Am devenit un fel de freelancer și am construit cu un alt dream team fericire pentru comunități mai mici, de câteva mii de oameni. Aș putea zice că asta fac și acum, deși pare că-s într-o vacanță continuă. Și da, am spus mai des “nu știu” decât orice altceva în ultima jumătate de an.

M-am tot gândit ce e de lăsat pe internetul mare pentru #sweet30 și mi-am dat seama că am tot împărtășit aici pe foi virtuale tot felul de experiențe, mai bune sau mai puțin plăcute, în care am încercat să exteriorizez niște trăiri dintr-un simplu motiv: sharing is caring, în sensul în care o nenorocire nu ne lovește doar pe noi, mai sunt și alții, și orice ar zice oricine, nu suntem singuri. De multe ori e suficient doar să întrebi, s-ar putea să găsești ajutor și disponibilitate mai ales acolo unde nu te aștepți. Nebănuite sunt căile destinului. 

Așadar, la 30 ani, îmi scriu mie, poate la următorul milestone o să-mi fie mai bine.

Oană,

30 de ani mai târziu, ești încă omul ăl bun crescut de bunici în spiritul “dă mai departe”. Poate că e singura ta calitate la care n-ar trebui să renunți vreodată: să oferi mereu, fără să analizezi prea mult de ce și cui și cum și cât și când. Dacă poți, fă-o oricum. Și din toată inima, care e oricum mult prea mare pentru ceea ce e nevoie.

Ai grijă de tine, dacă n-o faci tu, n-o s-o facă nimeni. Sănătatea e o comoară care trebuie păzită și întreținută ca atare. N-o duci prea bine, o spun corpul, chipul și mai ales analizele, ceea ce ar trebui să apese o frână și să (re)pornească un motoraș care să activeze grija de sine. 

Renunță la a mai construi relații cu oamenii din jurul tău. Timp mai târziu, descoperi că după ce i-ai ajutat, ai fost acolo, te-au transformat în punct de sprijin, nu mai ești bun. Și înainte să te arunce, te și jignesc, direct sau indirect, folosind niște apelative care nu-ți fac cinste. Iar în unele cazuri, te calcă în picioare pe la colțuri, căci nu-i așa?! – dreptatea e la fiecare dintre noi. Iar tu, Oană, ai un mod foarte ciudat de a întoarce și obrazul celălalt, să mai scuipe cu venin și cu proxima ocazie, mai ales după ce le-ai mai fost sprijin o dată. 

Nu te mai preocupa. Overthinkingul cauzează insomnii grave, printre altele.

Amintește-ți mai des că ești om, nu supraom. Nu mai cere atât de multe de la tine, căci standardele astea foarte înalte o să se prăbușească fix când te aștepți mai puțin. Și n-o să fie nimeni acolo să îți dea o mână de ajutor să te ridice. Îți amintești ultima căzătură? Ce-ți fac rănile?

Ascultă. Ascultă-te. Ce-ți spui?

Urmează-ți visele tale, nu mai da curs viselor altora. Și nu mai ține de mână pe toată lumea ca să ajungă la visul lor. Și chiar și așa, din bunătatea asta care izvorăște din ADN, ajungi să ajuți oameni care nu doar că nu apreciază faptul că le spui sincer și argumentat ce crezi, dar te și zvântă de energie până te usuci.

Plângi mai des și mai mult. Plânsul liniștește întâi sufletul, apoi trupul. Și toate of-urile vieții trebuie să se consume cumva.

Ai răbdare. Întâi cu tine, apoi cu ceilalți. E greu, e groaznic, e aproape inuman, dar e esențial pentru o inimă mai ușoară, dureri mai acutizate și lacrimi mai puține.

Trăiește în continuare după principiile cu care ai crescut. Nimeni, niciodată, n-ar trebui să te convingă de contrariul. Cum nimeni, niciodată, n-ar trebui să te pună într-o poziție stânjenitoare doar pentru că nevoile sale sunt mult mai acute.

Din când în când, oprește-te. Din fugit, din cotidian, din viață. Stai așa, ca și cum timpul s-ar putea opri. Respiră adânc și lasă mintea să mediteze, să plece în loc frumos, cât să te întorci într-o versiune mai bună.

Fă lucrurile exact ca și până acum. Lasă inima să aleagă în locul capului, asumă-ți durerea ce va să vină și bucură-te pentru acel aici și acum, mai ales dacă-i complet asumat. Dispari în secunda următoare dacă e doar joacă și dacă oricum nu duce nicăieri.

Ține minte că întotdeauna într-o relație e nevoie de două persoane. Entuziasmul tău e extraordinar, dar trebuie ponderat. Mai ales când e vorba de cadouri, surprize sau momente de tipul “hai să”.

Speră. Visează. Călătorește. Dar cu o intensitate mai mare. 

Trezește-te dimineața cu două gânduri: că ești absolut minunată în versiunea de acum și că astăzi este o nouă zi de cucerit lumea, dar mai ales de pus cărămizi la temelia speranțelor, viselor și călătoriilor.

Acestea fiind spuse, Oană, mai lasă-te să te doară puțin toate deciziile – cele profesionale și mai ales cele personale, uită-te în oglindă, ascunde-ți cu ceva cearcănele care se scurg pe pomeți și dorește-ți “la mulți ani”-ul ăla sincer, căci mai ai o viață de construit. 

O să fie bine. Pentru toată lumea, nu doar pentru mine, căci sharing is caring. Și indiferent ce-mi doresc eu să devin, întotdeauna o să fiu un giver. 

2 comments

  1. Doamne, Oana cum este textul asta..fiecare cuvintel mi-a ajuns la inima. M-am regasit in fiecare idee(pentru ca si eu facui 30 mai prin octombrie) si chiar si niste lacrimi mi-au dat. Iti urmaresc postarile si apreciez ce faci, cum faci, cum ne impartasesti gandurile si curajul de a spune lucrurilor pe nume.
    Spor in toate!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial