Naționalismul de tipul „Noi gândim la fel”

De câte ori vine câte o sărbătoare națională, ceva ce are legătură cu trecutul (glorios) țării, în capul meu mi se prezintă filmul de lansare a candidaturii la președinție a lui Victor Ponta. Vorbesc de chestiunea aceea grotească care s-a întâmplat pe Arena Națională, locul unde vreo 70.000 de oameni din toată țara au venit să-l susțină. Mai exact, să aplaude la inițiativa PSD – UNPR – PC de marea unire a românilor. Și totul a fost încununat de melodia Lidiei Buble, gândim la fel, simțim la fel, iubim la fel. Păi nu? Păi da. În cazul în care ați uitat, știrea completă e aici. E drept, memoria mea funcționează doar pe termen scurt – evenimentul cu Ponta a avut loc recent, acum doi ani. Doar că …

Zile libere pentru popor

Din 2012, 30 noiembrie este considerată zi liberă. Dacă vă întrebați de ce, am și răspunsul oficial.

Iniațiatorii acestui proiect, deputatul Giurgiu Mircia și senatorii Francu Emilian Valentin, Pasca Liviu Titus, explicau în expunerea de motive a propunerii că declararea zilei Sfântului Andrei ca sarbătoare legală este un act firesc de celebrare a celui care, în calitate de apostol, “a înnobilat ființa națională”. Ei consideră că 30 noiembrie este ziua spiritualității românești din moment ce Sfântul Andrei a format primele comunități creștine din țara noastră, fiind de aceea socotit și patronul spiritual al românilor.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

Altfel spus, minivacanță. Să fie ceva frumos, elegant, eventual ieftin dacă nu se poate gratis pentru toată lumea. Și dacă se poate și un OUG astfel încât să fie și mai multe zile libere, păi de ce nu.

Important e să fie cu paradă militară, cu naționalism, cu discursuri politice fără fond. Și nu oricum, ci cu ceva zarvă înainte. De exemplu, domnul Dragnea e supărat că n-a fost invitat în loja de onoare la manifestații din motive penale.

“Sper ca după aceste alegeri toată lumea să înțeleagă, președintele Iohannis, toate partidele, toți liderii de partide, că un război politic permanent nu ajută națiunea română. Nu ajută. Eu nu știu, de exemplu, cine l-a sfătuit să facă această greșeală uriașă cu interdicția de a participa la Ziua Națională, pentru că aici, în cazul ăsta, a confundat politica cu națiunea. 1 Decembrie nu este nici ziua lui Iohannis, nici a lui Cioloș, nici a PNL, nici a USR, este sărbătoarea conștiinței naționale și oricine, orice român, are dreptul și trebuie să se bucure de Ziua Națională și nu se pot pune restricții. Cine l-a sfătuit să facă această mișcare a greșit”, a spus Dragnea, la Realitatea Tv.

La fel de supărată pare și doamna Firea, care va asista din mulțime la paradă.

“Nu am fost invitată la parada militară şi nici la recepţie. Dacă nu e respectat omul, măcar să fie respectată instituţia. Nu mă duc cu forţa. Vreţi să mă autoinvit? Dacă nu mă implicam zi şi noapte, Arcul de Triumf nu era deschis. Se ţinea tot în Parcul Carol. Ministrul Apărării mi-a trimis invitaţie în nume personal. Nu mă pot duce. Ca bună româncă ce sunt, voi participa la evenimentele din Bucureşti de ziua naţională. Au lovit în imaginea preşedintelui, iar preşedintele nu va avea o imagine bună în ochii românilor. E trist ce a făcut preşedintele“, a spus Gabriela Firea în emisiunea “Ora de Vârf”, la postul RTV.

Dar să revenim la parada noastră

Aparent, e ceva motiv de mândrie națională parada de 1 decembrie. Practic, toate cadrele militare îmbrăcate și echipate impecabil defilează în fața poporului și a înalților demnitari ai statului. Aparatura militară este și ea scoasă pe bulevard. Frumos, dacă ești un copil sau un nostalgic și parada trezește în tine ceva amintiri. Și mai frumos dacă îți place ceea ce vezi pentru că trezește în tine vreun sentiment.

Anul acesta, am decis să plec la Alba Iulia pentru oficiile de Ziua Națională. Nu de alta, dar acolo s-a întâmplat minunea în 1918, cunoscută și sub denumirea de Proclamația de la Alba Iulia, mai exact unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Din puținele mele cunoștințe istorice și din ce am mai citit pe ici pe colo, este încă neclar de ce tovarășul Iliescu a ales 1 decembrie ca zi națională. Dar nu mai are vreo importanță acum, continuăm parada. Și vă mai zic că la Alba Iulia o să fie fasole cu ciolan, gratis, pentru toți participanții. Păi cu așa meniu autentic românesc de ziua patriei, cum să nu mă duc eu până la Alba Iulia?

p.s.: acum doi ani la Festivalul de Film Istoric Râșnov, am aprofundat subiectul istoric de importanță națională Corneliu Coposu. O să las aici discursul lui de la 1 decembrie 1990, de la Alba Iulia, de la prima celebrare a României pe 1 decembrie. Poate se mai găsesc pasionați de discursuri printre cititori.

Românii din Transilvania au trăit veacuri lungi şi grele, din puterea credinţei şi a conştiinţei în dreptul lor nepieritor de stăruinţe, despărţiţi între patru împărăţii. Dar n-au fost despărţiţi niciodată, în sufletul, în tradiţiile şi în limba lor. Puterea tradiţiei a ţinut aprinsă scînteia dragostei de neam şi încrederea în destinul românesc. Patrimoniul lor spiritual de supremă valoare a fost dorul de unire, pe care l-au strămutat într-o dreaptă biruinţă.

Photo: pagina oficială de Facebook a președintelui 


About


'Naționalismul de tipul „Noi gândim la fel”' has no comments

Be the first to comment this post!

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.