Undeva, cândva, l-am descoperit pe Julian Barnes. Tot undeva, cândva, l-am și abandonat. De fapt, și știu când: băiatul pe care îl plăceam a plecat de la mine din viață cu trei volume d-ale lui Barnes, din biblioteca-mi, și nici până astăzi nu mi le-a mai înapoiat. Iar asta se întâmpla acum mai bine de șapte ani, poate opt.
Descoperă povești gastronomice prin abonare la newsletterul
UMAMI Moments
Iată-mă, deci, din nou cu domnul Barnes. Nu l-am abandonat complet, am mai citit din când în când recenziile cărților dumnealui. Apoi, am descoperit cum a devenit trendy printre fashionistas să povestească despre el. Am râs în sinea mea considerându-mă un trendsetter: eu chiar l-am descoperit când nu era atât de la modă. Și acum, l-am primit cadou de la doamna Bazavan, care de altfel a rezumat perfect cartea, dar vă las pe voi să-l descoperiți din penița virtuală a Cristinei.
A stat mai mult de o lună la mine pe noptieră – eu sunt genul de cititor haotic, care începe câte 4-5-6 cărți în același timp, dezvoltă pasiuni și obsesii scriitoricești, iar la un moment dat se reîntoarce să finalizeze lectura. Și da, sufăr și de boala achiziției de cărți – poate, unele dintre ele nu le voi citi niciodată. Însă știu foarte bine de ce le-am cumpărat – coperta, subiectul sau autorul mi-au spus ceva în acel moment. Așadar, l-am citit. Început într-o goană nebună de lectură la Sibiu, terminat într-o după-amiază toridă de vară, când n-am avut chef să ies din casă, ci să mă adăpostesc sub aerul condiționat.
Singura poveste începe așa:
Te lovește puternic, în plex, de la prima pagină. Îți dă cu iubirea peste ochi la fiecare cuvânt, virgulă și frază, și te întrebi oare tu care dintre personaje ești, din prisma sentimentelor descrise. Ești căutătorul sau cel care vrea să refugieze? Și mai mult decât atât, ești și tu parte din povestea lor?
Poate nu mai ai 19 ani și nu începi o relație adulteră cu o persoană aflată la vârsta a doua, cu doi copii de vârste apropiate ție acasă. Dar poate toate trăirile lor din cuplu le cunoști. Dar mai ales fricile și scenele legate de viață. Și poate, în paginile cărții, când singura poveste este tot ceea ce contează, descoperi următoarele:
Ești un absolutist al iubirii și, prin urmare, un absolutist împotriva căsniciei. Ai cercetat îndelung chestiunea și ai născocit o sumedenie de comparații fanteziste. Căsnicia este un adăpost pentru câini, în care complezența trăiește fără lanț. Căsnicia este o casetă cu bijuterii care, printr-un opus misterios al alchimiei, preschimbă aurul, argintul și diamantele în metal neprețios, sticlă și cuarț. Căsnicia e o casă plutitoare, scoasă din uz, în care se află o canoe veche, de două persoane, care nu mai poate fi lăsată la apă, are fundul găurit și-i lipsește o pagaie.
I-am dat fragmentul unei cunoștințe a cărei căsnicie s-a destrămat recent. Deunăzi râdeam împreună despre fotografii de nunți care își arată portofoliul foto/video. Niciunul dintre ei pare-se că nu au pus câte o etichetă cu still married sau divorced. Pentru că ambalajul e mult mai important decât conținutul, întotdeauna. Iar cartea asta îți spune niște lucruri, dacă vrei să le asculți.
De citit, de pus întrebări, de iubit. Până la urmă, fiecare dintre noi are doar o singură poveste, nu-i așa?
