Home / Idei roșcate / D-ale Oanei / Grija de capra vecinului, printre altele

Grija de capra vecinului, printre altele

Când m-am făcut eu mare și am realizat niște chestiuni, cum ar fi faptul că nimănui* nu-i pasă de ce crezi tu, ci doar să se audă vorbind despre un anumit subiect, eventual să-l și aprobi, am decis că pe lista mea sunt extraordinar de puțini oameni a căror părere contează despre ceea ce fac sau nu fac eu.

Prima dată mi-am luat-o grav, când într-un context de îndrăgosteală temporară și pierdere de simțuri și de realități, m-am apucat să povestesc unor gagici, care și acum înfloresc de numa’ povestea mea cu băiatul în cauză. Pentru că lucrurile scăpau de sub control și bârfa era un fel de știre de primă pagină de internet, i-am zis băiatului că entuziasmul meu pentru el m-a făcut să vorbesc cu persoanele respective și să se întâmple șușoteli. M-a pupat pe frunte, m-a îmbrățișat și mi-a zis că lui nu-i pasă, dar poate învăț eu ceva de aici. Cam asta se întâmplă când depășești categoria băieți și treci la următoarea ligă, de bărbați.

A doua oară, mi-am luat-o moderat, de la un om drag cu care mai împărțeam d-ale vieții și care îmi vorbea foarte autoritar despre alegerile greșite din viața mea. Ca să înțeleg. Și cam toate conversațiile începeau cu “Oana, nu”. Practic, niciodată n-am făcut ceva bine. Până când am decis de bună voie și nesilită de nimeni că singurul “nu” va fi doar al meu către mine, nu mai am nevoie să-mi zică cineva ce decizii să iau sau cum să fac să fie mai bine la mine-n viață.

Depășind personalul și mergând spre profesional, lucrurile stau chiar mai rău. Dacă la început mă supăram că oamenii atacau profesionalismul meu (și OMG cât m-am mai consumat ca să împart eu dreptatea), acum pur și simplu nu-mi mai pasă. Am un CV și un portofoliu care vorbesc concret despre cine sunt și ce știu să fac și garantez că toți ex-șefii mei m-ar recomanda oricând oricui. Pentru că dincolo de toți demonii mei și isteriile că lucrurile nu sunt conforme cu standardele mele înainte de proiectul efectiv, n-a existat niciodată vreo plângere reală fondată.

Iar pe drumul ăsta profesional, mi-am dat seama că bula de online este atât de superficială încât deși petrec multe ore pe Facebook, de exemplu, și-s la curent cu tot ce se întâmplă, e despre capra vecinului: de ce să te validez eu pe tine că ai făcut ceva fain? Și mai mult decât atât, de ce să-ți dau feedback, și mai ales unul constructiv? Am avut nevoie de 10 ani în câmpul muncii ca să ajung la concluzia asta. Și ceva “supărări” că am comentat argumentat deciziile unor colegi de breaslă. M-am mai temperat între timp și nu mai comentez greșelile pe care le văd eu căci mi-am dat seama că nu împart eu dreptatea și fiecare face până la urmă ce vrea. Dar e amuzant să te anunțe oameni pe care nu îi cunoști neapărat că pe la colțuri ți se validează ideile de cei mai hateri dintre hateri și că li se răspunde “dar de ce n-ai făcut tu dacă te pricepi?”

Și apropo de capra vecinului, trebuie să zic ceva de capra mea. Sunt atât de pasională în ceea ce fac și nimic nu este “doar un job” încât nu mă pot abține și iau totul foarte personal și mă enervez și mă consum pentru tot felul de lucruri care au legătură cu mine și/sau cu echipa mea. M-am făcut eu mare, dar nu suficient. Și la școala vieții nu am absolvit încă acest curs.

Octombrie, luni. E bună și hatereala asta absurdă. Îți validează valoarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial