Home / Idei roșcate / D-ale Oanei / Fabricat în 1988. Made in Romania

Fabricat în 1988. Made in Romania

Uăăăăăăăăi. A mai trecut un an. Am mai îmbătrânit un an. Sunt la cealaltă casă a mea, în Anglia cea friguroasă și ploioasă, unde-i totul învăluit în miros de brioșe, turtă dulce, cookies și alte bunătăți pe bază de zahăr, unde cred că mi-e locul, dar nu a fost să fie încă. Mbine, trebuie dară să recunosc că de un an și un pic cam trișez povestea cu ziua mea, căci mă sărbătoresc lunar. Am mai povestit despre asta aici.

Timpul pare că nu mai are răbdare. Cel puțin, nu cu mine. S-a derulat atât de rapid anul ăsta încât nu știu când și cum e iar vreme de sărbătoare oficială și oficioasă a mea. Și iată-mă deci la 29 de ani. Nici mult, nici puțin, suficient cât să zic … uăi, ce viață faină am. O zic acum, de aniversarea-mi, căci de obicei nu-s convinsă de asta. Mi-am pierdut pe drum anul acesta încrederea în mine de mai multe ori, am regăsit-o de tot atâtea ori, acum vreau doar să-mi fie bine mie cu mine. Căci momentan nu-mi e.

De la 28 de ani, iau cu mine niște lucruri. În primul rând crezul că dorințele devin realitate, iar bucketlist-ul nu este doar o listă și atât. E important să fie. E mai ușor să îndeplinești obiectivele. Mai iau cu mine toate momentele când am zis că nu mai pot și am mai putut puțin. E incredibil cât de bine ne putem coordona în situații de criză. Totodată, mă bucur că în sfârșit am luat decizia să merg pe alt drum profesional, să-mi urmez visul și să încep să muncesc pentru el. E înfricoșător și totodată reconfortant să știi ce vrei să faci. Și să mai ai și un plan de cucerire a lumii pentru asta. De asemenea, iau cu mine toate amintirile cu prietenii care m-au ajutat să trec peste anumite situații: cei care mă critică constructiv, cei care sunt acolo în mijlocul nopții și mă ascultă, cei care mă susțin necondiționat, cei care îmi tot spun că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce am. Și adevărul e că am cam uitat să fac asta.

Ce vreau să învăț mai bine la 29 de ani? Am o problemă reală cu așteptările. Eu cer foarte mult de la mine și cred că toată lumea e așa ca mine. Mă implic de numai și sufăr mult când lucrurile nu ies așa cum trebuie. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, am așteptări de la oameni. Oameni necunoscuți mie, pe care se întâmplă să-i simpatizez. Mă aștept ca ei să acționeze așa sau așa, după filmul din capul meu. Ce să vezi, surprize-surprize. Și cine-i supărat după? Da, eu. Cam atât vreau, să-mi rezolv problema cu și despre așteptări. Altfel spus, să fiu și eu om mare. Așa, cam cum povestește Oltea aici.

Și musai musai musai să-mi pun bazele businessului pe care mi-l doresc, după ce trec prin diferite procese de învățare.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial