Confesiuni despre o durere fizică asumată

În august 2015, scriam:

La un moment dat în această viață o să scriu o carte. O să stau într-o casă mică cu o bucătărie mare, complet utilată și neapărat cu un frigider special pentru sticle. Voi avea ghivece cu condimente și pe cineva care îmi va aduce zilnic o lădiță cu legume coapte în propria-i grădină, ouă proaspete, lapte de capră, brânză și pâine pe vatră. Casa va avea vedere spre o apă, fie ea râu, lac, mare sau ocean, de preferat un dormitor din care să se vadă răsăritul și o mansardă de unde să pot urmări apusul.

Aș începe cu o nuvelă despre ignoranță. Aș continua cu ceva mai substanțial despre durere. Și probabil aș încheia cu ceva extrem de siropos, motivațional, ca să dea bine în citate. Am început deja să-mi fac documentarea pentru primele două texte de succes. De câțiva ani sunt într-o relație cu durerea, bazată pe ignoranța mea: supraviețuim împreună până la momentul când durerea e mai puternică decât mine și mă stăpânește mental. Dar parcă în seara asta am trecut la alt nivel, când nici ketonalul injectabil nu-și mai face efectul. Poate ăsta-i punctul culminant al poveștii mele. De obicei se întâmpla un fel de minune datorită acului, seringii și compoziției, dar pare-se că nu e cazul în seara asta. Și mă gândesc că o fi ceva …

Poate o să mor de durere și o să renasc din durere. Dar e cam imposibil, am mai jucat în filmul ăsta al vieții mele. Doar o să-mi petrec noaptea gândindu-mă la toate bazaconiile, o să îmi țin predici despre diverse și o să-mi promit, a mia oară, că voi fi mai atentă. Dar n-o să fiu. Nici măcar de dragul trilogiei pe care mă gândesc s-o scriu.

Doi ani mai târziu, situația stă astfel: mi-e frică să merg la urolog ca să verific în ce stadiu mi-e rinichiul, care în ultimii doi ani nu prea m-a deranjat, decât dacă eu l-am forțat pe el. Asumat. Frica asta de urolog este total nefondată, deja știu care e limita de durere pe care o pot suporta. Am mai povestit:

Am experimentat coborârea în infern. Urlam de durere și nici măcar poziția fetusului, care are niște puteri magice pentru alinarea durerilor, nu mă ajuta. A fost cea mai lungă oră din viața mea. La 07.01, a fost primul apel la salvare. Au mai urmat 22. După patru ore și jumătate, la 11.40 au ajuns paramedicii la mine. În timpul ăsta, mi s-a derulat toată viața pe repede înainte, am experimentat tot felul de dialoguri imaginare cu oameni care nu mai sunt fizic în viața mea și mi-am promis că voi trăi intens fiecare zi de acum înainte, dacă n-o să mă omoare durerea înainte. Și tot în timpul ăsta, am elimitat o piatră la rinichi cu diametrul de 1.3 mm. Am trăit criza de rinichi în toată splendoarea ei. Poate unii dintre voi înțelegeți mai bine despre ce vorbesc eu aici.

Habar n-aveam că rinichii mei sunt defecți. Habar n-aveam ce înseamnă crizele de rinichi. Habar n-aveam ce înseamnă durerea fizică. Până atunci. Și atunci, după ce intensitatea crizei mai scăzuse, mi-am proiectat viața într-un scaun cu rotile. Eram ferm convinsă că n-o să-mi mai pot vreodată folosi picioarele din pricină de durere de spate. Și m-am îngrozit.

Așadar, post fiecare criză de rinichi care mă duce de fiecare dată pe alte culmi ale durerii fizice, îmi fac câte o bucurie. Acum, după ce am plecat de la spital, m-am dus să mă tund. Desfigurată de durere, dar măcar ajutată de niște elemente exterioare să mă simt mai bine. Și funcționează, pe cuvântul meu că funcționează.

Nu public astăzi elogiul durerii, ci mulțumesc tuturor celor care mi-au scris și m-au sunat să mă întrebe dacă-s bine. Da, sunt. Nu extraordinar, dar bine. Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii minunați din viața mea care așteaptă un semn de la mine ca să mă țină de mână. Când lumea se prăbușește în jurul tău, când totul se descompune și când cele mai negre gânduri îți trec prin cap, e absolut minunat să știi că e cineva lângă tine. Iar eu sunt suficient de norocoasă să am mai mult de o persoană lângă mine. Dragilor, mulțumesc.

 


About


'Confesiuni despre o durere fizică asumată' has no comments

Be the first to comment this post!

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.