press pass

Comunicarea PR-jurnaliști: vânătoarea de subiecte

Mă plâng constant pe Facebook de specialiști în comunicare aka PR-iști pentru că lucrurile se întâmplă în altă ordine decât cea firească. Pe 30 august 2016, scriam următoarele:

Primesc un comunicat de presă, mi se pare interesant, sun pentru detalii, mă prezint frumos cu prenume, nume, gazetă și de unde am informația, iar la capătul celălalt al apelului dau de un pr specialist care-mi spune că ea a dat un comunicat de presă, că toate informațiile sunt acolo și că DE CE nu pot să preiau comunicatul.

Mă scuzați că vreau să public altfel de conținut. N-o să se mai întâmple.

Eu lucrez pentru aceeași publicație de aproape cinci ani de zile, timp în care am scris câteva sute de articole (poate mii) despre sute de subiecte, textele mi-au trecut prin mai multe “mâini” cu experiență jurnalistică de la care am învățat meserie, așadar sunt în poziția privilegiată de a filtra cu capul meu subiectele care-mi ajung în inbox și să văd potențialul unui altfel de text. Pentru preluarea comunicatelor de presă, avem opțiunea (P). Dar asta este altă discuție.

După niște școală românească & internațională de comunicare, credeam că oamenii de PR sunt fericiți dacă jurnaliștii cer informații suplimentare și vor să facă altfel de materiale. DAR M-AM ÎNȘELAT. În România lui 2016, comunicarea corporate încă se bucură de zeci de articole de tipul copy-paste aflate în zeci de website-uri, iar oamenii de comunicare sunt felicitați pentru rapoarte de media stufoase și preluări peste preluări cu fix același conținut, nimic schimbat, în cele mai multe cazuri nici măcar titlul. Nu-i neapărat rău că informația ta se propagă exact cum ai vrut tu la zeci de publicuri din medii diferite, dar poate unii dintre jurnaliști vor să-și facă bine treaba, din respect pentru cititori. Numai zic, nu dau cu parul.

Asta-i o chestiune care mă deranjează profund și când scriu materiale de analiză pentru Business Review aka idei roșcate cu tot felul de subiecte. După un research care câteodată înseamnă și câteva ore bune (a se traduce nopți albe petrecute printre rapoarte și articole scrise de alții mai deștepți ca mine), trimit un set de întrebări către cei mai importanți actori ai materialului meu, cu DL generos, câteodată și 10-12 zile (deh, beneficiile lucrului la o publicație lunară), mă găsesc deseori în situația în care nu primesc răspunsuri, deși am de cele mai multe ori confirmarea telefonică sau pe email. Drăguț, nu? Și în aceste condiții, ne mirăm cu toții că presa din România e cum e. Păi din tabăra cealaltă spun că nici cu oamenii de comunicare nu sunt cu nimic mai buni.

Situația de la sfârșit de august m-a făcut să decid să sortez riguros informațiile din inbox și să acord atenție suplimentară acelor agenții și/sau persoane cu care am mai lucrat în trecut. Experiența mi-a demonstrat că majoritatea agențiilor de PR apărute peste noapte nu sunt suficient de mature pentru a-și trata clienții cu bonusuri de tipul altfel de content. Bine, aici intră și câteva agenții de PR consacrate cu care refuz să mai lucrez după lungi și repetate încercări de colaborare, dar voi trata și acest subiect cu altă ocazie. Iar dacă o să ratez vreun super subiect, îmi asum. Din fericire, nu lucrez pentru o agenție de presă și idei roșcate am, slavă domnului 🙂

Partea bună este că personal cunosc cel puțin zece jurnaliști români care fac treaba exact ca mine: citit mult, research serios, treabă bună. Partea și mai bună este că sunt absolut sigură că există mult mai mulți conform descrierii pe care nu-i cunosc, dar știu că sunt acolo. Și împreună, facem excepția de la presa din România este de  ….. (completați voi pe linia punctată cu orice remarcă negativă).

Foto arhiva personală


About


'Comunicarea PR-jurnaliști: vânătoarea de subiecte' has no comments

Be the first to comment this post!

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.