Carturesti Carusel

Client service Cărturești

Anul acesta mi-am propus să fiu mai mult pe pozitiv și să laud toate brandurile care fac lucruri faine și pe cele cu care interacționez direct și-mi place ce descopăr. Cum este în cazul librăriilor Cărturești.

Pentru început, trebuie să recunosc că nu-s client fidel Cărturești. Intru în librăriile lor foarte rar, și atunci pentru că vreau să cumpăr un cadou. Știu de ceainăria din Cărturești Verona, anii trecuți ajungeam destul de des, iar astă vară am petrecut câteva ore în Cărtureștiul din Timișoara, unde la etaj au un geam extraordinar cu un divan pe măsură. Ceaiul cu gheață a fost extraordinar, iar dulceața de trandafiri … văleu.

Spre rușinea mea, la Cărturești Carusel am ajuns abia acum, la început de decembrie, căci acolo a lansat Feher Splendidul loc al fericirii supreme, un must-read pentru cei pasionați de călătorii. Și abia atunci m-am trezit într-un paradis al cărților poștale, ascunse prin fel și fel de cutiuțe, unele aparținând unor ilustratori pe care îi urmăresc de ceva timp. Dar despre cărți poștale povestesc altădată, mai ales că-s colecționar 🙂

Ulterior, m-am întors la Carusel în căutare de viniluri, căci m-am cadorisit cu un minunat pickup. Și chiar ai ce descoperi, am petrecut vreo oră la demisolul lor.

Însă surpriza majoră a venit la comanda online. Am intrat pe site în căutare de viniluri, pe front page trona promoția de la agende și calendare pentru 2017. Două clickuri mai departe, am găsit THE AGENDA. O văzusem în magazinul Lulu Guinness de la Londra, dar nu puteam să dau 20 lire pe ea. Este totuși o agendă. Doar că la Cărturești era redusă substanțial, costa 30 RON. #belșuglaprețredus cum spune draga mea Liana.

Întâi am sunat la Cărtureștiul din Mega Mall, căci e lângă casă. Cineva foarte amabil mi-a răspuns și mi-a spus că agenda e la preț întreg în librărie. Așadar, am comandat-o online, însă treaba se petrecea pe 29 decembrie 2016, pe la ora 16.30. Ratasem livrarea în aceeași zi (dacă comanzi până în ora 14.00, primești chiar în ziua respectivă comanda), în plus, din 30 decembrie până în 2 ianuarie, ei n-au lucrat. Scria și asta pe site. Aveam doar de așteptat 3 ianuarie 2017. Între timp, mi-am mai comandat un vinil, care apărea în stoc pe site.

Astăzi, 3 ianuarie 2017, pe la ora 11.30, am primit primul email de la ei. Și până acum, au fost suficient de amabili să-mi răspundă tuturor întrebărilor în timp real. Reply la reply la reply, cu explicații despre statusul comenzii, livrare, costuri suplimentare. Minunat, așa client service, mai rar.

Chapeau Cărturești!

Photo: www.carturesticarusel.ro


About


'Client service Cărturești' has no comments

Be the first to comment this post!

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.