Home / Idei roșcate / Drumurile patriei: condusul în condiții de ceață

Drumurile patriei: condusul în condiții de ceață

Disclaimer: am împlinit zece ani de când sunt șofer. Am, cred, peste 100,000 km conduși în țară și străinătate, am schimbat ceva mașini – unele mai puternice, altele mai puțin și am condus în toate condițiile meteo posibile și imposibile. Un singur accident la activ, nu din cauza mea, căci pe E85 mi-a sărit un câine în față și mi-am făcut mașina praf, însă niciun alt autoturism n-a fost implicat în accident. Altfel, cred că-s un șofer destul de prudent. Și am evitat cel puțin câteva zeci de accidente, două doar săptămâna asta în jungla bucureșteană.

A fost din nou accident pe  A2, pe sensul de mers București – Constanța. Accidentul a fost provocat de ceață. Din fericire, nu sunt victime.  Despre cel de la început de noiembrie 2016, am scris cu strângeri de inimă, despre așteptarea unui semn din partea celor plecați la drum.

Luni am circulat pe A2 București-Constanța-București pe ceață. La dus, a fost așa și așa vizibilitatea – am putut circula cu 90-100 km/h, căci ne-a ajutat puțin soarele care încerca să-și facă loc. Am observat că și ceilalți participanți la trafic mergeau la fel de prudent ca mine, nu m-a depășit niciun viteaz care să dispară ad litteram în ceață. Chiar am comentat că am învățat să conducem prudent pe autostradă în condiții de ceață.

La întoarcere în schimb, combinația ceață + întuneric este aproape fatală. A doua zi, al meu frate mi-a explicat cum sub nicio formă nu trebuia să plec noaptea, la drum, pe autostradă, cu argumente:

  • zero vizibilitate, și când zic zero, sunt absolut sigură că am avut pur și simplu noroc că nu s-a întâmplat nimic. Ca să vă faceți o idee, panourile LUMINOASE cu mesajul conduceți prudent le vedeam atunci când treceam pe sub ele, benzinăriile nu se vedeau deloc de pe autostradă, le semnala doar gps-ul.
  • foarte puțin trafic – la un moment dat, fetele din mașină se cam panicaseră căci pe lângă beznă, nu mai întâlneam nicio mașină pe drum, în total cred că au fost maxim 50 alți conducători auto.
  • partea din față a mașinii mele a înghețat în mers, la fel se făcuseră niște sloiuri de gheață și în dreptul oglinzilor, cam atât de frig era.
  • Oboseala care se instalează din cauza atenției sporite pe care o acorzi drumului – este un film horror să orbecăi prin întuneric și alb.

Ce am învățat eu din experiența asta?

Sunt un șofer calm. Da, a fost nasol de tot drumul. Am mai experimentat așa ceva într-o noapte, însă pe distanță scurtă, de doar 50 km. Dar  220 km în astfel de condiții … cam mult. Oricum, dacă mă panicam, mai rău era.

Sunt un șofer responsabil. Rezervorul era aproape plin, în caz de ceva, și aveam o pătură în mașină, tot în caz de ceva. Aveam apă și mâncare, tot în caz de ceva. Dacă n-ați experimentat până acum, și sper să nu fie cazul vreodată pentru voi, la temperaturi foarte scăzute afară, dacă închizi motorul mașinii, se răcește instant în mașină.

Șoferii de tir sunt de ajutor. Cel puțin cei care respectă regulile și își adaptează tirul la condițiile meteo. Unii dintre ei, cum a fost cazul meu pentru vreo 50 km, au partea din spate a tirului luminată complet, ceea ce reprezintă un fel de luminița aia de la capătul tunelului.

Că poți oricând să dai de nebuni pe șosea. Da, m-au depășit vreo trei cu 100 km/h și vorbeam cu Șefu cel Mare aka Dumnezeu să nu facă ei vreun accident din imprudență și să nu mai ajungem acasă.

Îmi cunosc mașina foarte bine. Știu exact ce și cum poate. Și mai știu cât să forțez când e cazul și când nu.

Altfel, asta zice în legislație. Mă amuzam puțin căci luna trecută am fost la Sibiu și la întoarcere iar am avut probleme pe Dealul Negru cu un șofer grăbit de tir, și prietenii mei virtuali mi-au explicat cum habar n-am eu să conduc căci în curbele la 90 grade coboram viteza la 30-40km/h. Noapte, localitate, curbe deosebit de periculoase cu vizibilitate mai mică de 50 m. Dar da, nu știu eu să conduc.

Conducatorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații :a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată;

  1. b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 m;
  2. c) la trecerea pe lângă grupuri organizate , coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se află în mers sau staționează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură bandă de circulație pe sens;
  3. d) la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament;
  4. e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
  5. f) pe drumuri cu denivelari, semnalizate ca atare;
  6. g) în zona de acțiune a indicatorului de avertizare “Copiii” în intervalul orar 7.00-22.00, precum și a indicatorului “Accident”;
  7. h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare și marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflați pe trotuar, în imediata apropiere a părții carosabile, intenționează să se angajeze în traversare;
  8. i) la schimbarea direcției de mers prin viraje;
  9. j) când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial