31 de zile de vacanță: Turkish Airlines și marketing de nota 10+

Intenționam să scriu despre altceva, doar că Facebook On this day mi-a amintit că acum trei ani pe vremea asta eram în Kosovo (da, da, ați citit  bine) și aveam niște aventuri mai … balcanice.

Turkish Airlines este una dintre cele mai bune companii aeriene din lume. Deși n-am zburat cu ei decât prin Balcani, a se înțelege București-Istanbul-București, București-Istanbul-Pristina-Istanbul-București, București-Istanbul-Podgorita-Istanbul-București, mi-a plăcut super mult experiența de zbor și atenția la detalii – acolo unde s-a putut. Altfel, am ajuns fără bagaj în Muntenegru, m-am topit de căldură în Ataturk (dar nu era neapărat vina lor), am plătit 15 euro apelul telefonic la call-center-ul Turkish Airlines ca să aflu la fața locului că n-am cum să beneficiez de ceea ce îmi doream. Și ce-mi doream?

Nu știu dacă și alte linii aeriene practică chestiunea asta, însă Turkish Airlines oferă pentru pasagerii care au un layover de mai mult de șapte ore un tur gratuit prin Instanbul, însemnând că te iau de la aeroport cu o mașină, te plimbă pe la principalele obiective turistice pe care le vezi din mașină, îți mai dau o cafea turcească și o baclava și te aduc înapoi la aeroport. Gratis. Și din ce am citit pe internet, chiar e fain turul. Doar că eu am avut parte de el, așa cum am povestit deja online aici. Însă ideea în sine mi s-a părut fabuloasă.

Touristanbul se cheamă programul și pe pagina oficială ei povestesc așa: During the tour, you will be able to see the most significant historical sights of a city that has hosted major civilizations of the world. You will be a privileged visitor of the many magnificent traces that each of them has left in history. If the waiting time between your connecting flights in Istanbul allows, you shouldn’t miss this experience.

Marketing făcut cu cap. Nota 10+.

CE-I TREABA ASTA CU 31 DE ZILE DE VACANȚĂ?

După ce m-am uitat cam de zece ori pe repeat la filmulețul cu păsările flamingo care sunt practic domesticite într-un paradis pe numele lui Aruba, mi-a venit ideea să propun 31 de idei de vacanță, câte una în fiecare zi până la finalul lui august. De ce?
Cel mai sincer răspuns este că îmi lipsește disciplina scrisului zilnic căci nu mai lucrez full-time pentru o publicație. Al doilea motiv este că în ultima vreme am uitat să visez. Nu am mai făcut niciun plan pentru nicio vacanță. N-am mai citit nicio carte de beletristică cu tematică de vacanță/călătorii. Al treilea și cel mai pertinent motiv este că eu călătoresc destul de mult, atât în țară cât și în străinătate. Poate unele din experiențele mele sunt utile și celorlalți. De altfel, primesc destul de des întrebări despre lucruri de făcut/locuri de vizitat de la prieteni reali și virtuali care știu că am fost în orașe de interes pentru ei.
Acestea fiind spuse, poate îmi iese. Nu poate, sigur îmi iese.

 


About


'31 de zile de vacanță: Turkish Airlines și marketing de nota 10+' have 2 comments

  1. 19 August , 2017 @ 3:42 PM Ovidiu

    Credeam ca stiu despre ce va fi articolul, insa m-am inselat. E binevenita informatia asta cu turul de oras de care abia acum aflu, desi mi-ar fi prins bine in urma cu 3 luni cand am avut un layover de vreo 10 ore in Istanbul. Astept sa ma mai surprinzi! 😉

    Reply

    • 19 August , 2017 @ 3:46 PM Oana

      Depinde în ce interval orar ai avut layover – dacă ajungi până în ora 11.30, poți face turul gratuit.

      Reply


Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.